Lionel Messi, superstarul şi căpitanul selecţionatei de fotbal a Argentinei, a lipsit de la antrenamentul colectiv de joi al naţionalei ţării sale, cu trei zile înaintea finalei Cupei Mondiale din Qatar împotriva echipei Franţei, deţinătoarea trofeului, potrivit Agerpres.
Messi a acuzat o mică problemă la muşchiul ischiogambier de la coapsa stângă după partida cu Croaţia, din semifinalele competiţiei, însă staff-ul naţionalei Albiceleste a precizat că "La Pulga" va fi prezent pe teren duminică împotriva Les Bleus, scrie cotidianul argentinian Clarin.
Septuplul câştigător al Balonului de Aur, în vârstă de 35 de ani, a fost văzut de mai multe ori ducând mâna la coapsă, în cursul meciului cu croaţii, câştigat cu 3-0 de argentinieni, prin golurile lui Messi şi Julian Alvarez (2). Joi, decarul argentinian a participat la o şedinţă de recuperare în sală, alături de ceilalţi titulari din partida cu Croaţia.
Presa argentiniană subliniază că veştile sunt mai degrabă bune pentru selecţionerul Lionel Scaloni, care îi va recupera pe cei doi fundaşi laterali suspendaţi, Gonzalo Montiel şi Marcos Acuna, precum şi pe mijlocaşul ofensiv Angel Di Maria, refăcut după problemele medicale cu care s-a confruntat.
La antrenamentul de joi a fost prezent şi fostul internaţional argentinian Sergio Aguero, nevoit să se retragă anul acesta din activitate, după ce i-au fost depistate unele probleme la inimă.
Messi a lipsit de la antrenamentul de joi al Argentinei, cu trei zile înaintea finalei cu Franţa
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

6
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la turneul de la Linz în ziua în care împlinește 36 de ani
6

24
Zeljko Kopic, mesaj emoționant pentru Mircea Lucescu. Nu a uitat gestul făcut de fostul selecționer
24

1.237
Cornel Dinu este la curent cu tot ce se întâmplă cu Mircea Lucescu: 'Vorbesc la spital în fiecare zi. El și-a hotărât destinul'
1.237

24
SCJU Timişoara a atras în ultimii ani 130 de milioane de euro, afirmă managerul Dorel Săndesc
24

17
Aaron Ramsey își încheie cariera de fotbalist
17

31
Ştefania Vătafu a anunțat că se va retrage de la naţională în această vară
31

25
José Mourinho critică jucătorii după egalul cu Casa Pia: Unii par uneori deconectaţi de realitate, de parcă nu ar trăi pentru fotbal
25

5.720
Mircea Lucescu, în stare critică după infarct: Răzvan Lucescu a fost chemat de urgență la spital / Ce spune ministrul Sănătății
5.720

6.064
Un acționar de la clubul CFR Cluj a murit: era milionar și un jucător-cheie pe piața de energie
6.064

28
Naționala de polo a România a învins Slovacia la Cupa Mondială – Divizia 2
28

32
Eduardo Camavinga are un viitor incert la Real Madrid
32

78
Foste gimnaste de top vin la Gala „Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră”
78

27
Lin Yu-ting a câștigat bronzul la Campionatul Asiatic de Box
27
















Comentează