SCJU Timişoara a atras în ultimii ani 130 de milioane de euro, afirmă managerul Dorel Săndesc

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 07-04-2026 16:09

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Timişoara, dr. Dorel Săndesc, a declarat, marţi, că investiţiile la unitatea medicală pe care o conduce vor continua, după ce, prin proiectele implementate în ultimii ani, au fost atraşi peste 130 milioane de euro din toate sursele posibile - fonduri europene, transfrontaliere, naţionale sau locale.

Printre cele mai semnificative proiecte, dr. Dorel Săndesc a amintit construcţia noii Maternităţii, realizată cu fonduri europene şi care este prima maternitate publică din România construită după Revoluţie, funcţionând de aproape doi ani, potrivit Agerpres.

"Un alt proiect major este un mini-spital de recuperare la Lovrin, secţie externă a spitalului nostru, care va oferi 40 de paturi şi un serviciu ambulatoriu, pentru pacienţii noştri din specialităţi precum neurologie. Are ape termale. De asemenea, s-a reuşit achiziţionarea unui nou sediu pentru clinicile de psihiatrie, care anterior funcţionau în condiţii improprii. Noua locaţie este un fost hotel, care oferă condiţii mai bune pentru pacienţi", a arătat Dorel Săndesc.

Managerul a reamintit şi de consolidarea clădirilor vechi cu funcţii spitaliceşti prin programul "Mihail Cantacuzino", între care fosta Maternitate Bega, unde vor funcţiona alte servicii gen paliaţie şi chimioterapie.

Recent, SCJU Timişoara a câştigat un parteneriat public-privat prin care se va construi un centru modern de terapii cu laser şi regenerative, pentru că aici funcţionează centrul de cercetare OncoGen, privit ca "o gaură neagră" a spitalului, dar care va deveni "asul din mânecă", potrivit lui Dorel Săndesc.

"Cel mai important obiectiv este Centrul de Mari Arşi. Aici avem un obiectiv de o complexitate unică în România, pentru că aici nu avem doar paturi, ci sunt numai structuri critice, urgenţe, un nou bloc operator unde le mutăm pe toate din clădirea veche, este noul ATI chirurgical, centrul de mari arşi, heliport. Este o complexitate unică în România, prin structura sa, realizată în mai puţin de trei ani şi suntem foarte aproape de momentul finalizării", a dezvoltat managerul SCJU Timişoara.

Fosta clădire politraumă, Casa Austria, construită în anul 2003 cu fonduri guvernamentale austriece, va fi modernizată şi va rămâne spaţiu pentru birouri.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură17°C
Variabil
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri