Meloni îl apără pe Trump în fața UE: 'Sper că într-o zi vom putea acorda Premiul Nobel pentru Pace'

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 23-01-2026 21:59

Actualizat: 23-01-2026 22:15

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Valicchia/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a declarat vineri că speră ca preşedintele american Donald Trump să pună capăt conflictului din Ucraina, astfel încât să-l poată nominaliza pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează The Guardian, conform news.ro.

„Sper că într-o zi vom putea acorda Premiul Nobel pentru Pace lui Donald Trump. Am încredere că, dacă va face o diferenţă în realizarea unei păci juste şi durabile pentru Ucraina, în cele din urmă, şi noi l-am putea nominaliza pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace”, a declarat Meloni într-o conferinţă de presă susţinută după o întâlnire cu cancelarul german Friedrich Merz.

„Consiliul pentru Pace”, inițiativa lansată de Trump

Joi, Trump a prezentat „Consiliul pentru Pace”, conceput iniţial pentru a superviza armistiţiul din Gaza şi renaşterea teritoriului. Iniţiativa s-a transformat acum într-un mecanism care vizează rezolvarea tuturor tipurilor de conflicte internaţionale.

Italia a fost invitată să se alăture „Consiliului”, dar Meloni a declarat că i-a spus lui Trump că Italia se confruntă cu „probleme constituţionale”.

UE ridică semne de întrebare, Meloni cere prudență

Vineri, departamentul de politică externă al Uniunii Europene a ridicat semne de întrebare cu privire la prerogativele lui Trump în cadrul „Consiliului pentru Pace”. Într-o analiză confidenţială, văzută de Reuters, datată 19 ianuarie şi împărtăşită ţărilor membre ale UE, Serviciul European de Acţiune Externă şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la concentrarea puterii în mâinile lui Trump. Carta Consiliului Păcii „ridică îngrijorări în ceea ce priveşte principiile constituţionale ale UE”, iar „autonomia ordinii juridice a UE se opune, de asemenea, concentrării puterilor în mâinile preşedintelui”, se arată în document.

Pe de altă parte, Politico a relatat că prim-ministrul italian Giorgia Meloni l-a apărat în privat pe Donald Trump în faţa liderilor UE săptămâna aceasta, cerând prudenţă în relaţiile cu preşedintele SUA. Ea ar fi îndemnat politicienii să nu-l eticheteze pe Trump ca „nebun sau imprevizibil” şi ar fi spus că „Europa are totul de pierdut dintr-un conflict cu America”.

Meloni l-a primit vineri la Roma pe cancelarul german Friedrich Merz, care a declarat reporterilor că ar fi gata să se alăture iniţiativei „Board of Peace” (Consiliul Păcii) a preşedintelui SUA pentru binele Gazei, dar că nu poate accepta planul în forma sa actuală.

Tot Politico a scris că pe măsură ce motorul tradiţional franco-german al Europei se gripează, cancelarul german Friedrich Merz caută din ce în ce mai mult să colaboreze cu prim-ministrul italian de extremă dreapta Giorgia Meloni pentru a-i fi copilot la conducerea UE.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri