Istoria României de la daci și romani, la Marea Unire Lecție deschisă de istorie, transmisă în direct din Muzeul Național de Istorie a României, pentru 100 de copii români din diaspora Asociația Interculturală Româno Elenă Dacia a organizat sâmbătă, 28 noiembrie 2020, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României și profesorul Sorin Mărgărit, un eveniment special pentru copiii români din diaspora, o lecție deschisă cu tema Istoria României de la daci și romani, la Marea Unire, dedicată Zilei Naționale. Evenimentul a fost transmis în direct de la Muzeul Național de Istorie a României și s-a organizează în mediul online, pe platforma Zoom. La lecție au participat 100 de elevi însoțiți de profesori, din diaspora ( Grecia, Turcia, Scoția, Anglia, Qatar), cu vârste de peste 8 ani, care activează în cadrul Școlii de Limba Română Dacia. Au mai fost prezenți și elevi din România de la Liceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel. Alături de noi, la acest important eveniment dedicat Zilei de 1 Decembrie, am avut onoarea de a-l avea pe d-nul Dinu Gîndu, reprezentant al Departamentului Pentru Românii de Pretutindeni, căruia îi mulțumim pentru prezență și pentru interesul constant pe care îl acordă Școlii de Limba Română, Cultură și Civilizație Dacia din Atena. Lecția de istorie a fost susținută de către profesorul Sorin Mărgărit împreună cu Andrei Grumeza și Flavius Roaită, muzeografi ai Muzeului Național de Istorie a României. Membri ai asociațiilor de reconstituire istorico-militară “Asociația Tradiția Militară” și “Deutsches Freikorps”, aceștia au purtat în prima parte a prezentării uniforme specifice armatei romane, precum și portul dacilor și au prezentat tehnica de luptă și armamentul acestora, într-o călătorie în timp printre metopele Columnei lui Traian din sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României. În partea a doua a întâlnirii s-a făcut o incursiune în Tezaurul României, unde copiii au avut posibilitatea de a admira piese de mare valoare istorică, au aflat poveștile descoperii lor, dar și semnificația simbolică a elementelor decorative sau a însemnelor heraldice. Copiii au putut vedea monede tip Koson, brațările dacice, coiful de la Coțofenesti, Cloșca cu puii de aur, tetraevangheliarul din aur de la Hurezi, sabia Regelui Carol I, buzduganul de aur al Regelui Ferdinand, coroana Reginei Maria, bijuteriile familiei regale și chiar Premiul Nobel primit de George Emil Palade în 1974, pentru fiziologie și medicină. Purtând uniforme ale armatei romane, austro-ungare și germane din timpul Primului Război Mondial, gazdele lecției de azi -dedicată aniversarii Marii Uniri- au povestit copiilor cum s-a înfăptuit idealul național al românilor. Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a trei ore și jumătate, stârnind entuziasmul și curiozitatea elevilor care, la final s-au întrecut în a pune întrebări, pentru a afla cât mai multe răspunsuri. Mulțumim din suflet profesorului Sorin Mărgărit, precum și muzeografilor Andrei Grumeza și Flavius Roaită pentru colaborarea de excepție, precum și pentru implicarea totală în acest proiect, pentru călătoria fascinantă în momentele cele mai importante din istoria României! Mulțumim foarte mult Muzeului Național de Istorie a României pentru găzduire și sperăm ca acest eveniment de succes să fie începutul unei frumoase și trainice colaborări! Felicitări tuturor elevilor participanți la Lecția deschisă de istorie, transmisă în direct din Muzeul Național de Istorie a României, pentru 100 de copii români din diaspora! „Acum, în contextul pandemiei și al distanțării sociale, dorim ca prin demersul nostru să transmitem copiilor români din diaspora sentimentul de mândrie și de apartenență națională, ce se poate împlini doar prin educație și cunoașterea valorilor poporului roman”. Prof. Sorin Mărgărit. LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI TUTUROR ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI! Foto Muzeu:Albu Costin Bogdan
Marea Unire Lecție deschisă de istorie, transmisă în direct din Muzeul Național de Istorie a României, pentru 100 de copii români din diaspora
București
9°C
Articole Similare

1.997
Lovitură ca-n filme în Austria: Un român a furat o adevărată comoară de la bărbatul pentru care lucrase
1.997

54
Sute de cerșetori, copii și adulți, din Bulgaria și România pe străzile din Atena și Salonic - victime ale traficului și exploatării (presa)
54

227
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
227

1.919
VIDEO 'Georgescu de Birmingham'. Român candidat în UK din partea unui partid anti-NATO: 'Avem nevoie de curățenie, fără șobolani, fără găuri'
1.919

75
Român condamnat în Germania după un atac șocant asupra unei femei care alerga în parc
75

3.762
Lovitură dură pentru românul considerat 'creierul' „bandei BMW”: Unica sa 'meserie' era să semene teroare în nordul Spaniei
3.762

1.971
Elevi români răniți la Praga după un accident cu tramvaiul
1.971

361
Control de rutină, final neașteptat: ce au găsit polițiștii din Germania în mașina unor români
361

105
Adolescent român dispărut în Austria, găsit de poliție după apel public
105

76
A profitat de o femeie cu demență: îngrijitor român în Austria, condamnat după ce a furat din casele bătrânelor pe care le îngrijea
76

4.690
Vânătoare de oameni ca în filme, în Germania: Români urmăriți cu elicopterul în miez de noapte
4.690

5.368
VIDEO Se schimbă statutul diasporei românești: Țara unde trăiesc cei mai mulți români va înceta să ne mai trateze ca pe imigranți
5.368

8.006
S-a întors din Anglia și și-a căutat job în România. Ce a urmat a șocat-o: 'Peste 5.000 de mesaje'
8.006
















Comentează