Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, le-a cerut joi belaruşilor să i se supună ''dacă vor să trăiască liniştiţi'', în contextul în care ţara s-ar putea vedea implicată în aşa-numita ''operaţiune militară specială'' a Rusiei în Ucraina, transmite EFE.
''Dacă vor ca totul să fie liniştit, dacă vor să facă baie şi să le facă baie copiiilor lor cu apă caldă, dacă vor să aibă căldură în case, să aibă gaz, combustibil, să aibă ce mânca şi cu ce să se îmbrace, atunci să strângă din dinţi şi să facă ce le spun eu'', a declarat Lukaşenko într-o reuniune cu guvernul, potrivit agenţiei de stat BELTA, informează Agerpres.
Lukaşenko, care la 10 octombrie a anunţat că a ajuns la un acord cu omologul său rus Vladimir Putin pentru a desfăşura un grup regional comun de trupe pe teritoriul belarus, a susţinut că le-a cerut militarilor să informeze poporul în legătură cu tot ceea ce se întâmplă.
''Ştiţi, i-am însărcinat pe militari să menţină poporul informat în legătură cu tot ceea ce se întâmplă'', a afirmat el.
Lukaşenko s-a plâns că opozanţii săi îl acuză că încearcă să intimideze poporul belarus pentru a păstra controlul.
''Dimpotrivă! Nu vreau să vă sperii. Pur şi simplu vreau să informez poporul de tot ceea ce se întâmplă, în proporţie de 100%. Şi ca poporul să ia apoi o decizie. Dacă vor să se bage în probleme, aşa să facă. Să pună mâna pe drapel şi tot înainte'', a comentat el.
Preşedintele belarus, aflat la putere de mai bine de un sfert de secol, s-a confruntat în 2020 cu cele mai importante proteste din toate mandatele sale, după ultimele alegeri prezidenţiale, calificate drept frauduloase de opoziţie şi de comunitatea internaţională.
De atunci, Lukaşenko a insistat să denunţe ceea ce el a numit ameninţări externe din partea NATO şi a Ucrainei şi a devenit cel mai important aliat al Rusiei, sprijinind chiar Moscova în campania sa militară împotriva ţării vecine.
Lukașenko trece la amenințări și șantaj: dacă vor să facă baie, să aibă căldură, atunci să facă cum le zic eu
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

274
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
274

1.273
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
1.273

582
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
582

1.360
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
1.360

2.174
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
2.174

2.697
Scandal pe hainele second-hand: Un proiect de OUG al Ministerului Mediului stârnește controverse și temeri privind închiderea magazinelor
2.697

1.907
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
1.907

2.126
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.126

7.208
FOTO Ea este femeia care l-ar fi ucis pe medicul anestezist. Relația ascunsă care a dus la o tragedie
7.208

6.407
Alertă la granița cu România. O boală contagioasă se extinde într-un ritm alarmant/ Se transmite calea aerului
6.407

4.543
Scenariu de coșmar pentru guvern: jumătate de milion de locuri de muncă, în pericol
4.543

2.966
Guvernul devine „jupân” în criză: explicația Palatului Victoria pentru cele 84 de OUG-uri emise
2.966

4.233
Spitalul Universitar București refuză să mai dea date despre starea lui Mircea Lucescu: Interesul public să respecte dreptul la demnitate!
4.233
















Comentează