E.ON, cel mai mare operator european de reţele energetice, a respins solicitările de a închide gazoductul Nord Stream 1, ca parte a sancţiunilor impuse Rusiei pentru invadarea Ucrainei, a declarat luni un purtător de cuvânt al companiei pentru publicaţia Rheinische Post, transmite Reuters.
Săptămâna trecută, autorităţile germane au suspendat procedurile de autorizare a gazoductului Nord Stream 2, un proiect de 11 miliarde de dolari care ar fi urmat să dubleze livrările de gaze naturale ruseşti în Germania, tot ca răspuns la acţiunile Rusiei în Ucraina. Sâmbătă, premierul polonez Mateusz Morawiecki a cerut închiderea Nord Stream 1, care transportă gaze ruseşti spre Germania din 2011.
E.ON, care deţine o participaţie de 15,5% în Nord Stream 1, susţine că proiectul "este complet diferit de actualele discuţii privind Nord Stream 2".
"Nord Stream 1 a fost aprobat şi este un gazoduct complet operaţional. Capacitatea sa a fost utilizată complet în ultimii doi ani", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei germane.
Printre investitorii în Nord Stream 1 se află Gazprom, companiile germane Wintershall DEA, PEG Infrastruktur E.ON, firma olandeză Gasunie şi cea franceză Engie.
Lovitură de teatru: E.ON, cel mai mare operator european de reţele energetice, a respins solicitările de a închide gazoductul Nord Stream 1
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

0
Laura Codruța Kövesi a solicitat ridicarea imunității pentru 11 deputați greci: Fraude masive cu fonduri europene
0

984
VIDEO România riscă să rateze un jalon-cheie din PNRR: Vizează toți bugetarii din țară
984

1.320
VIDEO PSD joacă tare: Grindeanu nu exclude schimbarea protocolului și aruncă în aer scenariul guvernării
1.320

1.601
EXCLUSIV SURSE - Însemnele Ținutului Secuiesc dinamitează Coaliția de guvernare. Culisele scandalului iscat în plenul Senatului / VIDEO
1.601

870
VIDEO Grindeanu nu-l slăbește pe Ilie Bolojan: Coaliția nu funcționează așa cum trebuie, trebuie să se schimbe. Toată lumea se ceartă cu toată lumea
870

1.373
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
1.373

3.410
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
3.410

2.660
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
2.660

3.160
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
3.160

2.307
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
2.307

3.006
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
3.006

1.294
Oana Gheorghiu le spune politicienilor că "oamenii nu se mai mulțumesc cu vorbe": "România e acum ca o navă aflată pe o mare în plină furtună şi cu un foc la bord"
1.294

2.778
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
2.778
















Comentează