Liderul principalului partid de opoziţie din Franţa a cerut miercuri declararea stării de urgenţă înaintea noilor proteste ale mişcării 'vestelor galbene' care sunt aşteptate pentru sâmbătă, relatează dpa preluată de Agerpres.
"Acest lucru le-ar permite forţelor de securitate să fie protejate şi ne va permite şi nouă să îi protejăm pe cei care vor să mărşăluiască paşnic fără a fi luaţi ostatici", a declarat la postul de televiziune France 2 preşedintele partidului conservator Les Republicains, Laurent Wauquiez.
"Nu îmi doresc ca ţara noastră să cadă în haos", a adăugat el, la câteva zile după ce mai multe proteste din centrul Parisului au degenerat în violenţe pentru a doua săptămână la rând.
Wauquiez a făcut apel la preşedintele Emmanuel Macron să rezolve această situaţie, după aproape trei săptămâni de proteste în ţară, declanşate de opoziţia faţă de o preconizată creştere a taxelor la combustibili.
Premierul Edouard Philippe a anunţat luni că aceste majorări vor fi suspendate şase luni, după ce va avea loc un proces de consultări, promis anterior de Macron.
"Francezii nu vor această taxă. Nu are sens să o reintroduci după şase luni. Trebuie anulată", a susţinut Wauquiez.
Mai mulţi reprezentanţi ai mişcării 'Vestelor Galbene' au făcut apel la noi proteste pentru sâmbătă la Paris, în ciuda revoltelor de weekendul trecut în care unii demonstranţi au avut confruntări violente cu poliţia, iar Arcul de Triumf a fost vandalizat.
Liderul opoziției franceze cere declararea stării de urgență înaintea noilor proteste ale mişcării 'vestelor galbene'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

265
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
265

10
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
10

1.666
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
1.666

1.834
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
1.834

84
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
84

33
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
33

48
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
48

4.236
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.236

36
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
36

123
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
123

62
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
62

3.412
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.412

766
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
766
















Comentează