Licitația pentru modernizarea blocului operator al SCJU Arad va fi reluată

Autor: Diana Pană

Publicat: 17-03-2026 18:39

Article thumbnail

Sursă foto: Economedia

Licitaţia pentru proiectul de modernizare a blocului operator din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, cu o valoare estimată de 35,5 milioane lei, va fi reluată, pentru că la prima procedură a fost o singură ofertă, dar care a fost considerată "neconcludentă" de autorităţi, conform Agerpres.

Consiliul Judeţean (CJ) Arad a anunţat, marţi, că reia procedura de achiziţie pentru realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte din sistemul sanitar din judeţ, modernizarea blocului operator din cadrul SCJU.

"Procedura este reluată după ce, 'la prima strigare', a existat un singur ofertant, iar oferta sa a fost considerată neconcludentă", a transmis instituţia, printr-un comunicat de presă.

Preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, afirmă în comunicat că proiectul cu o valoare de 35,5 milioane lei, fonduri europene, este important pentru reducerea infecţiilor intraspitaliceşti şi ridicarea la standarde moderne a condiţiilor de realizare a intervenţiilor chirurgicale.

"Este un pas important în dezvoltarea infrastructurii medicale din judeţul Arad şi în asigurarea unui act medical sigur şi eficient", arată Iustin Cionca.

Proiectul prevede, pe lângă echipamente de generaţie nouă, o serie de lucrări de construcţii, cum ar fi ridicarea unui imobil nou cu demisol, parter şi trei etaje, realizarea unor pasarele între clădiri pentru asigurarea circuitelor medicale specifice, dar şi recompartimentarea spaţiilor existente.

De asemenea, se va implementa un sistem informatic nou la nivelul blocului operator.

"Blocul operator modernizat va permite un management optim al pacienţilor, utilizarea eficientă a sălilor de operaţie şi reducerea timpilor de intervenţie, contribuind totodată la crearea unor condiţii de lucru conforme pentru chirurgi, anestezişti şi personalul medical", mai precizează CJ Arad.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură6°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri