Argentina s-a retras oficial din Organizația Mondială a Sănătății

Autor: Diana Pană

Publicat: 17-03-2026 20:25

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Guvernul argentinian s-a retras oficial, marţi, din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), o decizie anunţată în urmă cu un an, a declarat ministrul de externe Pablo Quirno, transmite AFP, citat de Agerpres.

Această decizie vine în urma celei luate de preşedintele american Donald Trump, un aliat cheie al preşedintelui argentinian Javier Milei. La fel ca şi Casa Albă atunci când s-a retras din organizaţie, guvernul argentinian a criticat modul în care OMS a gestionat pandemia de COVID-19.

Argentina semnalase anul trecut că "recomandările OMS sunt ineficiente, deoarece nu se bazează pe ştiinţă, ci pe interese politice".

"Argentina va continua să promoveze cooperarea internaţională în domeniul sănătăţii prin acorduri bilaterale şi forumuri regionale, păstrându-şi pe deplin suveranitatea şi capacitatea de a lua decizii privind politicile de sănătate", a precizat şeful diplomaţiei argentiniene marţi, într-o postare pe reţeaua de socializare X.

Guvernul argentinian a anunţat această decizie în urmă cu un an şi a finalizat procesul în termenul prevăzut de tratatele internaţionale, a clarificat ministrul de externe.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri