Fotograful turc Ara Güler, ale cărui fotografii legendare, ce prezentau imagini emblematice din Istanbul, au făcut înconjurul lumii, a murit miercuri seară la vârsta de 90 de ani, a anunţat agenţia de presă Anadolu, citată de AFP, scrie agerpres.ro.
Ara Güler, născut pe 16 august 1928, şi-a început cariera de fotograf la ziarul Yeni Istanbul în 1950, transferându-se apoi la cotidianul Hürriyet, înainte de a lucra pentru mass-media internaţionale, precum Time-Life şi Paris Match.
Supranumit "Ochiul Istanbulului", acest artist a ştiut să capteze spiritul metropolei turce timp de aproape trei sferturi de secol, cu imagini în alb şi negru ce surprindeau scene din viaţa de zi cu zi, de la pescarii de pe malurile Bosforului la micii comercianţi şi muncitori din Istanbul.
"Oamenii îmi spun 'fotograful Istanbulului'. Dar eu sunt un cetăţean al lumii. Un fotograf al lumii", a explicat el la un moment dat.
Profesia lui i-a permis să călătorească în jurul lumii, din Africa în Afganistan, dar mai ales prin Turcia natală. Fotografiile sale au fost incluse în numeroase cărţi, care figurează la loc de cinste în librăriile din întreaga ţară.
Înainte de fotografie, Ara Güler a încercat o carieră în cinematografie, inspirat de prietenii artişti ai tatălui său farmacist, potrivit biografiei publicate pe site-ul său oficial.
De-a lungul îndelungatei sale cariere, el s-a întâlnit cu unele dintre cele mai mari nume ale fotografiei, precum Marc Riboud şi Henri Cartier-Bresson, şi a lucrat apoi pentru agenţia Magnum Photos.
Un muzeu care îi poartă numele a fost deschis în luna august la Istanbul pentru a-i celebra opera.
Ara Güler a murit miercuri seară în urma unei insuficienţe cardiace la Spitalul Florence Nightingale din Istanbul, unde fusese internat la secţia de terapie intensivă.
Personalitate emblematică a Istanbulului, Ara Güler a putut fi văzut de mai multe ori în ultimele luni pe terasa cafenelei care îi poartă numele şi care se află în centrul metropolei turce.
Legendarul fotograf turc Ara Güler a murit la vârsta de 90 de ani
București
14°C
Articole Similare

2.848
A fost ales noul președinte al Academiei Române: Marius Andruh va conduce cel mai înalt for de știință și cultură din România
2.848

59
YouTube a blocat temporar un videoclipul Nvidia. Care este motivul
59

3.251
Britanicii ne fac reclamă în turism. Cum a fost descrisă România în presa britanică
3.251

61
Directorul festivalului Wireless apără participarea lui Kanye West
61

1.413
De ce este iepurașul un animal simbolic pentru Paște. Nu este o strategie de marketing, ci o tradiție veche de secole
1.413

26
Planeta este suprasolicitată de creșterea populației, arată un studiu
26

20
Jessica Lange revine în serialul TV "American Horror Story" după o pauză de opt ani
20

39
Astronauţii din misiunea Artemis 2 au doborât recordul de distanţă parcursă de oameni în spaţiu
39

12
Dreptul lui Kanye West de a intra în Marea Britanie ar putea fi revizuit
12

34
Trailerul final pentru filmul „Diavolul de îmbracă de la Prada 2” a fost lansat. Include piesa „Runway”, interpretată de Lady Gaga şi Doechii
34

44
Trump ameninţă cu închisoarea jurnalistul care a dezvăluit căutarea unui pilot în Iran. El cere ca jurnalistul să-şi dezvăluie sursa, ”o persoană bolnavă”
44

1.967
Alte tablouri ridicate de la Darius Vâlcov, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, vor fi scoase la licitație: Care este piesa de rezistență a colenției
1.967

4.209
Scandal! Aurul preoților, motiv de dispută între purtătorul de cuvânt al BOR și Lucian Mîndruță: "Coincidență cu un anume partid similar vopsit?"
4.209
















Comentează