Kremlinul a dat vineri asigurări că livrările de gaz rusesc către Europa nu vor fi suspendate, în pofida ameninţărilor Republicii Belarus de a închide vanele unui important gazoduct ce tranzitează teritoriul său, în cazul unor noi sancţiuni europene, informează AFP, potrivit Agerpres.
Rusia "este şi va rămâne o ţară care îşi îndeplineşte toate obligaţiile privind livrarea de gaz către consumatorii europeni", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Câteva mii de migranţi care vor să ajungă în Europa, originari în principal din Orientul Mijlociu, sunt blocaţi în condiţii dificile la frontiera dintre Belarus şi Polonia.
Uniunea Europeană acuză Belarus că orchestrează acest aflux de migranţi, eliberându-le inclusiv vize, ca să se răzbune pentru sancţiunile occidentale impuse împotriva regimului lui Aleksandr Lukaşenko anul trecut, după reprimarea brutală a opozanţilor.
Bruxellesul a anunţat că noile sancţiuni vor fi introduse săptămâna viitoare.
Beneficiind de sprijinul Moscovei, Lukaşenko a avertizat că va riposta la orice noi sancţiuni cu închiderea vanelor gazoductului Yamal-Europe care alimentează Europa cu gaz rusesc şi care tranzitează teritoriul belarus, într-un moment în care continentul european se confruntă deja cu penurii.
Sancţiunile individuale ale blocului comunitar european împotriva unor responsabili ai regimului belarus vizează în prezent 166 de persoane, printre care şi preşedintele Aleksandr Lukaşenko şi doi dintre fiii săi. Aceste sancţiuni constau în îngheţarea bunurilor şi interdicţia de intrare în UE.
Kremlinul liniștește Europa - Livrările de gaz către Europa vor continua în pofida ameninţărilor Minskului
București
9°C
Articole Similare

112
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
112

4.159
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
4.159

2.284
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.284

532
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
532

3.982
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.982

8.621
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.621

4.264
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.264

4.147
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.147

71
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
71

8.584
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.584

205
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
205

2.728
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.728

631
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
631
















Comentează