Kremlinul a estimat luni ca fiind "prea devreme" pentru a determina dacă este posibilă o cooperare cu noul preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski, care a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina cu un mare avans faţă de preşedintele aflat la sfârşit de mandat Petro Poroşenko, informează AFP potrivit Agerpres
"În ceea ce priveşte alegerile din Ucraina, este deocamdată prea devreme pentru a evoca (...) posibilitatea unei cooperări. Va fi posibil de analizat doar prin cazuri specifice", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
"Moscova respectă alegerea poporului ucrainean, cu atât mai mult cu cât alegerea este foarte clară", a continuat Peskov, punând în acelaşi timp în discuţie "legitimitatea" scrutinului, în condiţiile în care "cei trei milioane de ucraineni care locuiesc în Rusia nu au avut posibilitatea de a vota".
Actorul de comedie (41 de ani) a câştigat duminică alegerile prezidenţiale în Ucraina cu un scor zdrobitor, de 73,17% din voturi, faţă de preşedintele aflat la final de mandat, Petro Poroşenko, promiţând să 'spargă sistemul', dar fără a se abate de la cursul prooccidental adoptat în 2014.
Relaţiile dintre Rusia şi Ucraina sunt foarte tensionate după instalarea la putere la Kiev a noilor autorităţi prooccidentale, urmată de anexarea Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă şi de un conflict cu separatiştii proruşi în estul Ucrainei, conflict care s-a soldat până acum cu peste 13.000 de morţi.
Kremlinul consideră că este prea devreme pentru a spune dacă este posibilă o cooperare cu noul preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

24
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
24

1.182
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
1.182

19
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
19

4.072
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
4.072

61
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
61

1.518
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.518

4.458
VIDEO Trump: „Prinţul moştenitor saudit nu credea că va trebui să mă pupe-n fund”
4.458

42
Universitățile americane din Orientul Mijlociu își mută cursurile online după amenințările Iranului
42

59
Benjamin Netanyahu ordonă extinderea zonei tampon israeliene în sudul Libanului
59

103
Doar 13 ţări din lume au un nivel al calităţii aerului sigur pentru populaţie - Trei sunt în Europa
103

1.819
Israelul își extinde invazia în sudul Libanului - Netanyahu a dat ordin armatei
1.819

8.455
Scandalul Italia-Israel, reacții internaționale. Explicațiile premierului Netanyahu care arată că nu a fost o 'intenţie răuvoitoare'
8.455

63
Finlanda raportează încălcări teritoriale de drone, inclusiv una din Ucraina
63
















Comentează