Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că prognozele arată că, pentru România, anul 2021 oferă semnale dintre cele mai încurajatoare, arătând că ţara noastră se află, alături de Franţa, în topul creşterii economice estimate în Uniunea Europeană.
"Anul 2020 a fost pentru întreaga planetă anul pandemiei de COVID-19, o perioadă în care economiile tuturor statelor au experimentat o criză fără precedent. Deşi cauzele crizei au fost sanitare, nu economice, în fapt, această criză a presupus noi provocări, a subliniat nevoia de stabilitate la nivel global şi a accentuat importanţa rezilienţei sistemelor publice şi a economiei. În prezent, pe fondul rezultatelor campaniilor ample de vaccinare, demarate la începutul anului 2021 la nivel european şi naţional, vedem că pandemia se atenuează şi viaţa socio-economică îşi reia treptat cursul. Prognozele arată că multe state membre vor reuşi să atingă, până la sfârşitul acestui an, nivelul PIB-ului de dinaintea pandemiei. Pentru România, 2021 oferă semnale dintre cele mai încurajatoare, ţara noastră aflându-se, alături de Franţa, în topul creşterii economice estimate în Uniunea Europeană", spune Iohannis în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, joi, în deschiderea Forumului Economic Franco-Român, organizat de Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România şi de Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Şeful statului subliniază că pandemia a pus o "uriaşă presiune pe bugetele publice, prin cheltuieli extraordinare şi măsuri de sprijin pentru mediul privat" şi că "în gestionarea acestor efecte, la acest moment, redevin primordiale responsabilitatea şi perseverenţa în efortul de consolidare fiscală şi de revenire la sustenabilitate".
"Ne aflăm astăzi într-un punct de cotitură pentru viitorul nostru economic. Un proverb francez spune că 'Nu are rost să alergi, trebuie să pleci la timp'. Pentru România, acel 'timp' este anul acesta, când începem reconstrucţia pe baze solide, prin reforme şi investiţii consistente. Vrem ca România să exploateze pe deplin oportunităţile la care avem acces, prin valorificarea unui volum de fonduri europene fără precedent. Implicarea în diverse formate de cooperare şi atragerea de noi investiţii străine, corelate cu o viitoare strategie naţională de creştere a exporturilor, sunt doar câteva exemple ale modului în care statul poate sprijini în continuare mediul de afaceri", spune Iohannis.
Şeful statului menţionează că Franţa a fost întotdeauna un partener privilegiat al României în plan european şi global, indicând că dimensiunea economică a Parteneriatului strategic cu această ţară trebuie dezvoltată cât mai consistent, atât în plan bilateral, cât şi în ceea ce priveşte cooperarea la nivel european, în dosare importante pentru viitorul Uniunii.
"Franţa este unul dintre cei mai importanţi parteneri economici ai României. Multe companii franceze au investit în sectoare cheie, reuşind să construiască în timp afaceri de succes, cu puternic impact naţional şi internaţional. Să ne uităm, de exemplu, la povestea de succes a Daciei - Renault, care poate fi preluată şi multiplicată şi în alte domenii de activitate. Cooperarea economică bilaterală are perspective clare de dezvoltare, care merită valorificate mai bine în viitor. Domenii precum energia, industria aeronautică şi cea de apărare, dar şi agricultura, industriile inteligente, cercetarea şi inovarea, toate acestea reprezintă sectoare cheie în care experienţa franceză se întâlneşte cu potenţialul românesc, pentru a crea noi oportunităţi de investiţii, locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite, dar şi produse cu valoare adăugată înaltă. România merge deja în direcţia predictibilităţii şi stabilităţii în viaţa economică, şi trebuie să continuăm prin politici adecvate de creştere a competitivităţii pentru mediul de afaceri", spune Iohannis.
El le-a transmis întreprinzătorilor că afacerile acestora pot deveni mai competitive pe plan regional prin dezvoltarea sau relocarea de investiţii în România, prin integrarea noilor tehnologii şi prin inovare.
"Economia României beneficiază de avantajele unui mediu de afaceri atractiv şi competitiv în plan fiscal, cu forţă de muncă bine pregătită. Lecţiile generate de pandemie vor contribui, cu siguranţă, la modul în care va arăta Europa de mâine, însă nu doar acestea trebuie să prefigureze economia viitorului. Ca parte a familiei europene, avem priorităţi comune, care pot fi atinse prin reforme sustenabile şi investiţii inteligente: mai mult, mai bine, mai orientat spre viitor. Dacă 2020 a fost anul pandemiei, sunt convins că 2021 va fi anul recuperării şi al rezilienţei", conchide Iohannis.
Klaus Iohannis vede semnale încurajatoare: 'România, alături de Franţa în topul creşterii economice estimate în UE'
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

626
Situaţie critică în agricultură şi din industria alimentară! Florin Barbu îi acuză pe Ilie Bolojan și Alexandru Nazare: Nu am fost chemat la Guvern!
626

20
Studiu: Românii ocupă locul 3 în topul global al celor mai generoşi utilizatori Revolut
20

63
Federația aviatorilor cere ca piloții să aibă controlul asupra zborurilor în zone periculoase
63

34
Preţul litrului de motorină a trecut pentru prima dată pragul de 2,50 euro în Germania
34

25
Războiul cu Iranul a costat SUA circa 30 de miliarde de dolari (FT)
25

1.371
Românii au intrat în 'săptămâna patimilor financiare'. Adrian Negrescu avertizează: răul nu a trecut, ce urmează după Paște
1.371

17
Bursa de la Bucureşti (BVB) a închis pe verde şedinţa de tranzacţionare de marţi
17

63
Ministrul Agriculturii: Vom avea criză alimentară dacă nu intervenim. Ducem agricultura în faliment
63

2.713
FOTO România accelerează mega-proiectul strategic pentru Europa și devine jucător-cheie: Legătura pentru reconstrucția Ucrainei trece prin țara noastră
2.713

17
UE a lansat competiţia pentru premiul "Capitalele europene ale turismului" 2027
17

1.023
Va ajunge România să raționalizeze combustibilii? Dacă va trebui să luăm așa măsuri, le vom lua
1.023

28
Ministrul Economiei: Nu avem glob de cristal să știm cum vor evolua prețurile
28

48
Industria avicolă poate acoperi cererea de ouă;românii consumă cu 50% mai mult, în perioada Sărbătorilor Pascale
48
















Comentează