Preşedintele Klaus Iohannis i-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorii Serbiei - Stefan Tomasevic, Braziliei - Maria Laura da Rocha, Indiei - Rahul Shrivastava, Pakistanului - Zafar Iqbal şi al Poloniei - Maciej Lang.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a salutat preluarea mandatelor de către noii ambasadori, urându-le succes în activitate şi asigurându-i de sprijinul autorităţilor de la Bucureşti în acţiunile vizând dezvoltarea relaţiilor dintre România şi ţările pe care aceştia le reprezintă.
În cadrul întrevederii cu ambasadorul Serbiei, preşedintele Iohannis s-a referit la calitatea relaţiilor bilaterale dintre cele două state, confirmată de sprijinul consecvent al României pentru avansarea parcursului european al Belgradului. El a subliniat necesitatea de a impulsiona schimburile comerciale şi investiţiilor reciproce.
Ambasadorul Republicii Serbia a salutat intensificarea dialogului politic bilateral din ultimii ani. Oficialul sârb a adresat mulţumiri pentru sprijinul constant acordat de România în procesul de integrare a ţării sale în Uniunea Europeană.
La întâlnirea cu ambasadorul Braziliei, şeful statului a subliniat importanţa pe care România o acordă dezvoltării relaţiilor bilaterale, exprimând interesul părţii române de intensificare a relaţiilor economice dintre cele două ţări.
"Ambasadorul Republicii Federative a Braziliei a exprimat evaluări convergente cu privire la necesitatea stimulării dialogului politico-diplomatic bilateral, subliniind că potenţialul ridicat al economiilor celor două state poate deschide calea pentru mai multe investiţii reciproce", arată Administraţia Prezidenţială.
În cadrul întrevederii cu ambasadorul Indiei, preşedintele Iohannis a evidenţiat relaţiile bune dintre cele două ţări şi perspectivele încurajatoare ale cooperării economice. El a salutat prezenţa investitorilor indieni în economia românească în domenii sectoriale importante, precum industria prelucrătoare, farmaceutică şi tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, exprimând şi speranţa că această colaborare se va intensifica în perioada următoare.
Ambasadorul Republicii India a arătat că priorităţile mandatului său se vor axa pe dezvoltarea în continuare a relaţiilor comerciale şi a investiţiilor reciproce.
La întâlnirea cu ambasadorul Pakistanului, şeful statului a exprimat interesul României pentru aprofundarea dialogului politic şi a cooperării în domeniul economic.
Ambasadorul a evidenţiat dinamica dialogului politico-diplomatic bilateral şi a relevat că printre priorităţile mandatului său se vor afla intensificarea schimburilor economice, comerciale, investiţiile, alături de cooperarea în materie de industrie de apărare şi în domeniile cultural şi educaţional.
În cadrul întrevederii cu ambasadorul Poloniei, preşedintele Iohannis a evidenţiat stadiul excelent al relaţiei bilaterale de Parteneriat strategic, bazat pe un dialog politic susţinut şi pe o cooperare aprofundată la nivelul Uniunii Europene, precum şi în materie de securitate la nivelul Alianţei Nord-Atlantice şi în alte formate de dialog, consultare şi cooperare regională. Şeful statului a reconfirmat angajamentul pentru continuarea întăririi parteneriatului în materie de securitate cu Republica Polonă, domeniu strategic de cooperare între cele două ţări, de importanţă vitală pentru flancul estic al NATO.
Preşedintele Iohannis a salutat cooperarea aprofundată pentru dezvoltarea Iniţiativei celor Trei Mări, arătând că aceasta poate avea un impact pozitiv pentru relansarea economică în perioada post pandemie, prin stimularea implementării proiectelor de conectivitate.
El a subliniat necesitatea impulsionării schimburilor comerciale bilaterale şi a investiţiilor reciproce, având în vedere potenţialul semnificativ de creştere în acest domeniu.
Ambasadorul polon a exprimat, la rândul său, satisfacţia pentru relaţiile foarte bune dintre cele două state, evidenţiind aprecierea pentru oportunităţile de care se bucură comunitatea poloneză din România în demersul de prezervare şi cultivare a identităţii sale culturale şi lingvistice.
Totodată, el a arătat că prioritatea mandatului său va urmări să confere substanţă suplimentară cooperării româno-polone, atât în domeniul securităţii şi apărării, cât şi în alte domenii de interes comun, pe baza intensificării cooperării interguvernamentale şi interparlamentare.
Klaus Iohannis asigură cinci ambasadori de sprijinul autorităţilor pentru dezvoltarea relaţiilor cu România
Explorează subiectul
Articole Similare

778
Șoc pe piața smartphone-urilor: 2026 ar putea aduce cel mai abrupt declin din istorie
778

77
Acţiunile Băncii Transilvania au generat tranzacţii de 84,3 milioane de lei, vineri, pe Bursa de la Bucureşti
77

118
SUA nu intenționează să acceseze rezerva strategică, pe fondul riscului de creștere bruscă a prețurilor petrolului
118

4.960
Avertismentul analiștilor financiari, după atacurile lansate de SUA şi Israel asupra Iranului: Piețele globale se vor confrunta cu volatilitate accentuată
4.960

2.616
Surprize neplăcute pentru români: Facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie/ Prețul va crește cu 26%
2.616

119
Wizz Air suspendă zborurile către Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman
119

381
Românii pot cumpăra titluri de stat Fidelis cu dobânzi de până la 7,10% la lei şi până la 6% la euro
381

104
Donald Trump întârzie nominalizarea lui Kevin Warsh la conducerea Federal Reserve
104

208
Unul dintre cei mai mari creditori privaţi din SUA, Blue Owl, se clatină: Impactul asupra pieței financiare
208

48.206
Ilie Bolojan a luat o decizie care va produce un adevărat cutremur în piața imobiliară: Ne putem aștepta la un blocaj de proporții
48.206

1.403
Scenariu radical la Washington: Donald Trump mizează pe tarife în locul impozitelor. Analiştii politici rămân sceptici
1.403

92
Creştere a preţurilor petrolului, pe fondul prelungirii negocierilor SUA–Iran
92

4.524
VIDEO Un proiect de mare infrastructură a căzut în România: „Fraudă internaţională fără precedent după revoluţie” / Alte patru licitaţii, suspecte
4.524

















Comentează