Serviciul de informaţii ucrainean acuză sâmbătă Rusia că a tras asupra un convoi în care erau evacuaţi femei şi copii din satul Peremoha, în regiunea Kiev, omorând şapte persoane, printre care şi un copil, relatează Reuters, citată de Agerpres.
"După atac, ocupanţii i-au forţat pe cei rămaşi în coloană să se întoarcă în Peremoha şi nu-i lasă să iasă din sat", a precizat într-un comunicat serviciul de informaţii, precizând că numărul total al răniţilor este necunoscut.
"Rusia a tras asupra unei coloane de femei şi copii care încerca să evacueze satul Peremoha, din regiunea Kiev, de-a lungul unui coridor 'verde' convenit anterior. Şapte oameni au murit, inclusiv un copil", a precizat sursa citată.
Reuters precizează că nu a reuşit să verifice independent acest informaţii şi Rusia nu a comentat până în prezent.
Ucraina a acuzat Rusia că împiedică evacuările din zonele de conflict nerespectând armistiţiile convenite şi trăgând asupra unor ţinte civile.
Rusia a negat că a vizat ţinte civile de la începutul invaziei sale de pe 24 februarie şi a acuzat Ucraina pentru eşecul repetat al eforturilor de a evacua populaţia din zonele cele mai afectate de război, printre care şi portul Mariupol.
Kievul acuză armata rusă că a deschis focul asupra unui convoi de refugiați
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

508
VIDEO Rapperul celebru, care a snopit în bătaie trei români, a fost arestat
508

745
România urmează să pună mâna pe 3 miliarde de euro din PNRR. Pîslaru anunță aprobarea iminentă și intrarea pe ultima etapă de finanțare
745

1.488
Medicamentele din România se vor scumpi de șase sau opt ori: Producătorii au noi norme de mediu!
1.488

1.543
Gigi Becali îi răspunde lui Vasile Dîncu, după ce fostul ministru a spus că a blocat-o pe Steaua: 'Numai numele meu e cât 1.000 de influențe ale lui'
1.543

1.395
Oamenii se sufocă în aerul din Capitală! Garda de Mediu dezvăluie care e motivul creșterii poluării din București
1.395

4.247
SURSE Ministrul Nazare s-ar fi dus să ia lumină de la premierul Bolojan! S-ar putea da undă verde la amendamentul PSD
4.247

3.833
O înfrângere cât o victorie pentru avocata Silvia Uscov - Instanța explică de ce nu a suspendat numirea judecătorului Dacian Dragoș la CCR (Document)
3.833

4.164
Război în Iran - SUA retrag cel mai mare portavion din lume din Orientul Mijlociu
4.164

2.110
Alina Gorghiu s-a enervat după speculațiile privind ieșirea PNL de la guvernare: Este total imatur! Nu ne permitem să ne jucăm
2.110

6.332
Caz incredibil într-un spital din România: un bărbat a stat internat 799 de zile! Cine este pacientul și legătura lui cu medicul care îl trata
6.332

4.037
VIDEO O nouă lovitură majoră anunțată de Israel: „păpușarul” HAMAS, care dirija banii organizației, a fost executat de Tel Aviv
4.037

3.247
'Trebuie să decidem în baza unui regulament care nu există' - Declarația zilei în Parlament, pe tema ajutoarelor pentru pensionari și familii vulnerabile
3.247

3.620
PSD acuză ”Schema Roberta Anastase”, în Parlament: Atât de rău ați ajuns să furați de la pensionari și copii
3.620
















Comentează