Deși Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a decretului prin care Dacian Dragoș a fost numit judecător la Curtea Constituțională, motivarea instanței îi oferă avocatei Silviei Uscov (reclamantă în cauză) o serie de câștiguri juridice importante pe terenul procedurii și al accesului la justiție.
Din din motivare reiese că instanța nu a acceptat teza pârâților potrivit căreia litigiul ar fi trebuit blocat încă de la intrare, ci au admis că decretul poate fi supus controlului de legalitate și că reclamanta are, cel puțin la acest stadiu, un interes legitim suficient pentru a fi ascultată de instanță.
Procesul o are ca reclamantă pe avocata Silvia Uscov, iar ca pârâți pe Președintele României și pe Dacian Cosmin Dragoș. Miza dosarului este Decretul nr. 774 din 8 iulie 2025, prin care președintele l-a numit pe Dacian Dragoș judecător la CCR pentru un mandat de nouă ani, începând cu 13 iulie 2025. În paralel cu acțiunea în anulare, Uscov a cerut și suspendarea executării decretului, susținând că persoana numită nu ar îndeplini condiția constituțională privind vechimea de cel puțin 18 ani „în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior”.
Motivarea arată însă că, deși pe cererea de suspendare Silvia Uscov a pierdut, instanța nu a tratat demersul ca pe o acțiune vădit inadmisibilă. Dimpotrivă, Curtea de Apel București a respins aproape toate excepțiile invocate de apărare și a validat ideea că decretul prezidențial poate fi verificat de judecătorul de contencios administrativ, chiar dacă disputa atinge și standarde constituționale.
Curtea i-a dat dreptate pe terenul accesului la instanță
Unul dintre cele mai importante pasaje din motivare este cel în care Curtea respinge excepția necompetenței generale și stabilește că nu este exclusă de plano verificarea decretului de numire. „Curtea apreciază că, având în vedere obiectul prezentei cauze, verificarea condițiilor constituționale și legale pe care trebuie să le îndeplinească persoana numită în funcție de judecător constituțional poate fi supusă verificării instanței de contencios administrativ, fără ca, în opinia instanței, aceasta să însemne că instanța de contencios administrativ se subrogă prerogativelor pe care le are Curtea Constituțională”, se arată în încheiere. Pentru reclamantă, acesta este un câștig major, pentru că instanța a refuzat să închidă dosarul pe motiv că numai CCR ar putea discuta asemenea chestiuni.
Tot în favoarea reclamantei, CAB a constatat că este competentă și material, și teritorial să judece dosarul. Instanța a mai respins și excepțiile de litispendență și conexitate, deși pârâții au susținut că noua cerere de suspendare se suprapune peste dosarul anterior întemeiat pe art. 14 din Legea contenciosului administrativ. Judecătorii au reținut însă că cele două proceduri sunt diferite, iar raportarea la temeiuri juridice distincte face ca identitatea de obiect și cauză să nu fie îndeplinită.
Curtea i-a mai dat dreptate Silviei Uscov și în disputa privind plângerea prealabilă. Motivarea spune limpede că, într-o asemenea speță, procedura nu mai avea utilitate reală, fiindcă decretul produsese deja efecte. „Procedura prealabilă a fost concepută în dreptul administrativ ca o cale care poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului (...) iar nu ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție”, notează instanța. Mai departe, CAB reține că decretul „constituie un act care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice”, inclusiv pentru că Dacian Dragoș participase deja la ședințele Curții Constituționale.
Instanța a respins și argumentul Administrației Prezidențiale potrivit căruia reclamanta ar fi avut, practic, doar cinci zile la dispoziție pentru a declanșa procedura prealabilă, între emiterea decretului și momentul de la care acesta a început să producă efecte. Curtea a calificat această interpretare drept absurdă: „nu poate fi primit argumentul pârâților” deoarece, într-o asemenea logică, „termenul de 30 de zile (...) ar fi redus, în mod nelegal, la un termen de 5 zile”. Concluzia a fost netă: „parcurgerea procedurii plângerii prealabile nu mai era necesară, ea fiind lipsită de orice finalitate practică”.
Judecătorii au respins și excepția întemeiată pe art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, invocată de pârâți pentru a bloca a doua cerere de suspendare. Motivarea spune clar că interdicția cererilor succesive nu se aplică automat când una dintre cereri este întemeiată pe art. 14, iar cealaltă pe art. 15. „Cele două proceduri reglementate prin dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi respectiv art. 15 alin. (1) din Legea nr.554/2004 sunt, în esenţa lor, diferite”, iar „interdicția formulării unor cereri succesive nu vizează de plano și situația în care o cerere de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 (...) este urmată de o cerere de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15”.
Interes legitim, termen respectat și o deschidere clară pentru judecata pe fond
Un alt pasaj-cheie din motivare este cel referitor la termenul de introducere a acțiunii. Pârâții au susținut că dosarul a fost înregistrat prea târziu, la 12 ianuarie 2026, după împlinirea termenului de 6 luni. Curtea a mers însă pe regula din Codul de procedură civilă potrivit căreia actul este considerat făcut în termen dacă a fost depus la poștă în interiorul termenului legal. Instanța a reținut că Silvia Uscov a predat coletul poștal la 8 ianuarie 2026, la Oficiul Poștal București 61, și a concluzionat că „acțiunea apare a fi formulată în termen. În consecință, Curtea va respinge excepția tardivității ca nefondată”.
Interes legitim
Poate cea mai puternică validare pentru reclamantă vine, totuși, din analiza interesului. Deși apărarea a susținut că Silvia Uscov încearcă, de fapt, să promoveze o veritabilă actio popularis, fără o vătămare proprie, CAB a mers în sens contrar. Instanța a reținut că statutul de avocat nu este o condiție de admisibilitate, dar este un argument serios care sprijină interesul declanșării litigiului. „Numirea unei persoane în funcția de judecător al Curții Constituționale care nu respectă condițiile legale poate genera efecte juridice directe și indirecte asupra actelor emise de Curte”, iar „reclamanta, ce desfășoară activitate de avocat, are un interes privat concret în a sesiza instanța de contencios administrativ, deoarece actul contestat poate influența situația juridică a clienților săi sau a persoanelor pentru care oferă asistență juridică”.
Într-o formulare și mai apăsată, CAB a conchis: „este evident că în cauză se justifică existența unui interes legitim privat și, în subsidiar, existența unui interes public, ce decurge din posibilitatea exercitării controlului de legalitatea asupra actului administrativ ce face obiectul litigiului pendinte”. Cu alte cuvinte, deși a pierdut suspendarea, Uscov a obținut de la instanță o recunoaștere importantă a faptului că nu este un simplu terț fără miză în cauză, ci o persoană cu un interes legitim suficient pentru a contesta în instanță decretul de numire.
Sesizarea CCR
Motivarea mai arată și că disputa juridică este suficient de serioasă încât să justifice inclusiv sesizarea Curții Constituționale. CAB a admis cererea Administrației Prezidențiale și a trimis la CCR excepția de neconstituționalitate privind interpretarea sintagmei „activitatea juridică sau în învățământul juridic superior”, exact nucleul disputei ridicate de reclamantă. Din această perspectivă, chiar dacă suspendarea a fost respinsă, procesul este departe de a fi închis, iar problema condițiilor de vechime a fost împinsă într-o zonă de maximă relevanță constituțională.
De ce a pierdut totuși suspendarea
Pe de altă parte, aceeași motivare arată foarte clar de ce Silvia Uscov a pierdut măsura provizorie. Curtea a plecat de la standardul strict din Legea nr. 554/2004 și a subliniat că suspendarea este o măsură excepțională, care poate fi dispusă numai dacă sunt dovedite cumulativ un caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. În ceea ce privește primul criteriu, instanța a fost categorică: „niciuna dintre criticile formulate de reclamantă nu este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Judecătorii au arătat că, la o analiză sumară, decretul a fost emis „în forma prevăzută de lege, de autoritatea competentă în acest sens, fiind respectate prevederile legale incidente”.
Aceasta este, în fond, partea cea mai nefavorabilă pentru reclamantă: CAB nu a considerat că, la acest stadiu sumar al suspendării, există o aparență suficient de puternică de nelegalitate. Instanța a lăsat să se înțeleagă că discuția despre vechimea lui Dacian Dragoș este una de fond, complexă, care cere o analiză aprofundată, nu o tranșare rapidă în procedura de suspendare. De aici și diferența fundamentală dintre ceea ce i-a recunoscut reclamantei pe plan procedural și ceea ce i-a refuzat pe planul măsurii provizorii.
CAB a respins și susținerea potrivit căreia simpla punere în executare a decretului ar crea o pagubă iminentă pentru reclamantă. Motivarea spune explicit: „Curtea constată că reclamanta nu a arătat, în concret, care ar fi prejudiciul material care i s-ar produce prin punerea în executare a Decretului prezidențial nr. 774/08.07.2025”. Instanța nu a primit nici teza potrivit căreia simpla existență a unor suspiciuni asupra mandatului lui Dacian Dragoș ar echivala cu „o perturbare previzibilă gravă” a funcționării CCR.
Mai mult, motivarea răstoarnă chiar argumentul central al reclamantei despre pericolul pentru ordinea constituțională. Curtea spune că adevărata perturbare majoră nu ar veni din menținerea decretului până la soluția pe fond, ci din suspendarea lui. „Suspendarea Decretului prezidențial nr. 774/08.07.2025 ar avea drept consecință suspendarea activității Curții Constituționale”, iar într-o asemenea ipoteză „s-ar crea un vid de jurisdicție constituțională, afectând mecanismele de control și echilibru între autorități și punând în pericol securitatea raporturilor juridice”. Într-o frază și mai puternică, CAB afirmă că suspendarea decretului „ar duce, în mod evident, la imposibilitatea Curții Constituționale de a-și desfășura activitatea în mod legal”.
Instanța a mai reținut și un aspect procedural care a lucrat împotriva reclamantei. Silvia Uscov a încercat, în ședință, să explice că nu a cerut suspendarea cu efecte pentru trecut, ci doar de la momentul pronunțării. CAB a calificat însă această explicație drept o modificare tardivă a cererii, nu o simplă îndreptare de eroare materială. „Nu sunt incidente dispozițiile art. 204 alin. 2 pct. 1 din Codul de procedură civilă, nefiind vorba despre simple greșeli materiale”, a reținut Curtea, care a conchis că, fără acordul pârâților, „este tardivă o eventuală cerere modificatoare”.
Prin urmare, mesajul de ansamblu al motivării este unul nuanțat, dar deloc lipsit de importanță pentru reclamantă. Silvia Uscov a pierdut suspendarea, însă Curtea de Apel București i-a validat dreptul de a fi în instanță, a respins excepțiile prin care dosarul putea fi închis din fașă și a admis că decretul prezidențial de numire a unui judecător CCR poate fi supus controlului de legalitate. Cu alte cuvinte, judecătorii nu au spus că demersul ei este lipsit de temelie, ci că nu sunt întrunite condițiile excepționale pentru blocarea imediată a efectelor decretului, în timp ce disputa de fond rămâne deschisă.
Comentează