Atacantul francez Karim Benzema a înscris joi al 323-lea său gol în tricoul echipei Real Madrid, în meciul câştigat pe teren propriu, cu scorul de 6-0, în faţa formaţiei Levante, egalându-l astfel pe Raul Gonzalez, ocupantul locului secund în clasamentul istoric al golgheterilor clubului de fotbal din capitala Spaniei, dominat de portughezul Cristiano Ronaldo (451 de goluri), conform Agerpres.
Real, care are asigurat titlul de campioană, s-a impus în partida de pe Santiago Bernabeu, contând pentru etapa a 36-a a sezonului, prin hat-trick-ul lui Vinicius (45, 68, 84) şi reuşitele lui Ferland Mendy (13), Karim Benzema (19) şi Rodrygo (34).
Benzema, considerat favorit la câştigarea Balonului de Aur în acest sezon, este golgheterul actualei ediţii a campionatului Spaniei, cu 27 de goluri şi 11 pase decisive în 31 de meciuri, fiind în cursa pentru câştigarea primului său Trofeu "Pichichi", rezervat celui mai bun marcator din La Liga. Internaţionalul francez a adunat 44 de goluri şi 14 assist-uri în 44 de meciuri disputate în toate competiţiile pe parcursul sezonului 2021-2022.
Alături de Vinicius şi Benzema, un alt remarcat al partidei de joi a fost croatul Luka Modric, câştigătorul Balonului de Aur în 2018, în vârstă de 36 de ani, care a oferit trei pase decisive.
Real Madrid va disputa pe 28 mai, la Paris, finala actualei ediţii a Ligii Campionilor, împotriva formaţiei engleze FC Liverpool.
Pentru Levante, eşecul de la Madrid a consfinţit retrogradarea sa în Segunda Division, după cinci sezoane petrecute în elita fotbalului spaniol.
Tot joi, Real Sociedad şi-a asigurat calificarea în cupele europene, graţie victoriei cu 3-0 în partida cu Cadiz, echipa atacantului român Florin Andone. Bascii ocupă locul al şaselea în clasament, cu un avans de trei puncte faţă de Villarreal, cu care se luptă pentru un loc în Europa League. "Submarinul galben" a dispus la rândul său, cu 5-1, de Rayo Vallecano. Formaţia clasată pe locul al şaptelea la finalul sezonului va evolua în Europa Conference League.
Cadiz se apropie, în schimb, tot mai mult de zona roşie a clasamentului, aflându-se la doar două puncte de Mallorca, prima ocupanta primului loc retrogradabil (18).
Rezultate:
Marţi
Valencia - Betis Sevilla 0-3
Au marcat: Willian Jose (57), Sergio Canales (87), Borja Iglesias (90).
Granada - Athletic Bilbao 1-0
A marcat: Collado (35).
FC Barcelona - Celta Vigo 3-1
Au marcat: Depay (30), Aubameyang (41, 48), respectiv Aspas (50)
Miercuri
Osasuna Pamplona - Getafe 1-1
Au marcat: Oier Sanjurjo (9), respectiv Lucas Torro (20 - autogol).
Deportivo Alaves - Espanyol Barcelona 2-1
Au marcat: De la Fuente (7), Escalante (59), respectiv De Tomas (14 - penalty).
FC Sevilla - Mallorca 0-0
Elche - Atletico Madrid 0-2
Au marcat: Cunha (24), De Paul (63).
Joi
Real Sociedad - Cadiz 3-0
Au marcat: Soerloth (19), Januzaj (53 - penalty), Portu (90+8 - penalty).
Florin Andone a fost rezervă la Cadiz.
Rayo Vallecano - Villarreal 1-5
Au marcat: Guardiola Navarro (21), respectiv Pedraza (3, 89), Foyth (27), Paco Alcacer (38), Pau Torres (45+1).
Real Madrid - Levante 6-0
Au marcat: F. Mendy (13), Benzema (19), Rodrygo (34), Vinicius (45, 68, 83).
Clasament:
1. Real Madrid 84 puncte (36 jocuri)
2. FC Barcelona 72 p (36 j)
3. Atletico Madrid 67 p (36 j)
4. Sevilla FC 66 p (36 j)
5. Betis Sevilla 61 p (36 j)
6. Real Sociedad 59 p (36 j)
7. Villarreal 56 p (36 j)
Karim Benzema a înscris al 323-lea său gol în tricoul echipei Real Madrid și l-a egalat pe Raul în clasamentul istoric al golgheterilor clubului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

9
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
9

12
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
12

22
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
22

33
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
33

23
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
23

47
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
47

34
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
34

49
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
49

84
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
84

41
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
41

54
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
54

51
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
51

5.528
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
5.528
















Comentează