Jafuri de jumătate de milion de euro la Timișoara: Rectorul UVT și manageri de spitale, călcați de hoți

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 24-01-2026 23:36

Actualizat: 24-01-2026 23:47

Article thumbnail

Sursă foto: facebook marilen pirtea

Hoții dau lovitură după lovitură la Timișoara și în localitățile apropiate, acolo unde locuiesc extrem de mulți oameni potenți financiar. Mai mulți manageri de spitale și rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea, aflat în cărți pentru șefia ministerului Educației, au fost călcați de hoți.

Detaliul care a ușurat munca hoților

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, unele locuinţe nu aveau sistem de protecţie, alarme sau camere de supraveghere, astfel că hoţilor le-a fost destul de uşor să intre. 

Printre păgubiţi s-ar afla rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, deputatul PNL Marilen Pirtea, dar şi cel puţin doi manageri de spitale. Hoţii ar fi plecat cu bani şi bijuterii, iar prejudiciul s-ar apropia de jumătate de milion de euro.

 Poliţiştii au deshis o anchetă în acest caz

”La data de 24.01.2026, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Ghiroda au fost sesizaţi de către doi bărbaţi cu privire la faptul că, din locuinţele acestora situate în localitatea Dumbrăviţa, persoane necunoscute ar fi sustras o sumă de bani şi mai multe bunuri. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, identificării şi depistării persoanelor bănuite de comiterea faptelor şi dispunerii măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Timiş, conform News.ro.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri