Iranul şi-a exprimat vineri sprijinul pentru dreptul Siriei de a se apăra împotriva "agresiunii" Israelului, a relatat televiziunea iraniană de stat, care a acuzat celelalte state că păstrează tăcerea în legătură cu atacurile asupra acestui aliat regional cheie al Teheranului, informează Reuters, scrie agerpres.ro.
"Iranul condamnă ferm atacurile (Israelului) asupra Siriei. Tăcerea comunităţii internaţionale încurajează agresiunea Israelului. Siria are tot dreptul să se apere", a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Bahram Qasemi, citat de televiziunea de stat.
Israelul a spus că a atacat joi aproape toată infrastructura militară a Iranului din Siria după ce forţele iraniene din această ţară au lansat pentru prima dată rachete asupra Platoului Golan, controlat de Israel, în cel mai amplu schimb militar dintre cei doi adversari.
Confruntarea a venit la două zile după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea SUA din acordul nuclear multinaţional menit a limita programul nuclear al Iranului.
Teheranul şi miliţiile musulmane şiite care îi sunt aliate îl susţin pe preşedintele sirian Bashar al-Assad.
De la Revoluţia Islamică din 1979, Iranul a refuzat să recunoască Israelul.
Iranul susţine că Siria are tot dreptul să se apere împotriva Israelului
Articole Similare

930
VIDEO Şefa diplomaţiei europene nimicește Rusia, de la Munchen: „Nu este o superputere! Este afectată grav, economia sa este în colaps, este izolată”
930

1.930
Fost ministru din Ucraina, arestat în timp ce încerca să fugă din ţară: e implicat în cel mai mare scandal de corupție din țară
1.930

3.612
Nicușor Dan a decis: acceptă invitația lui Donald Trump și merge la Consiliul Pǎcii de la Washington
3.612

2.137
Şeful Statului Major rus anunţă noi cuceriri teritoriale în Ucraina: urmează noi atacuri într-o anumită zonă
2.137

3.482
VIDEO Incident șocant în Italia: Un român a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate chiar de lângă părinții ei / Copilul a suferit o fractură la picior
3.482

4.144
Scandal în Schengen: controalele la granițele Germaniei și alertele pentru ucraineni ajung în centrul unei anchete europene
4.144

3.025
VIDEO Obama îl „torpilează” pe Trump: „dictatură și spectacol de clovni”
3.025

86
Conferința de la Munchen - Taiwanul avertizează: „China este adevărata amenințare”
86

1.963
Mitul siguranței germane, făcut praf: cum a fost posibil cel mai spectaculos jaf bancar din ultimii ani în Germania
1.963

4.341
VIDEO Atac ucrainean de amploare asupra unui port rusesc de la Marea Neagră
4.341

3.060
Viktor Orban: „A răspândi frica față de Vladimir Putin este primitiv și lipsit de seriozitate. Bruxellesul e o sură de pericol iminent!”
3.060

1.636
Pedro Sanchez, avertisment pentru marile puteri ale lumii: "Reînarmarea nucleară nu ne va proteja de Vladimir Putin"
1.636

66
Marina franceză confiscă 2,4 tone de cocaină în Polinezia
66

















Comentează