Autorităţile iraniene au anunţat miercuri seara restricţii privind libera circulaţie în ţară pentru persoanele infectate sau suspectate că sunt infectate cu noul coronavirus, relatează AFP potrivit Agerpres.
''În loc să plasăm în carantină oraşe, vom pune în aplicare restricţii privind circulaţia persoanelor suspectate de a fi infectate sau care sunt infectate'', a spus ministrul Sănătăţii, Said Namaki, în cadrul unei conferinţe de presă televizate.
''S-a decis plasarea unor echipe la intrarea în multe oraşe în care există multă mişcare'', a spus ministrul Namaki, dând asigurări, fără alte detalii, că aceste măsuri au fost luate deja de ''două nopţi în multe locuri''.
Aceşti agenţi ''vor lua temperatura (...) oamenilor (...) şi îi vor opri pe cei care sunt infectaţi sau suspectaţi de a fi infectaţi'', a spus el.
''Cer oamenilor să nu călătorească'', a spus ministrul, adăugând că oricine persoană ''suspectată'' că ar fi infectată cu virusul Covid-19 ''la intrarea în oraş'' va fi ''cu siguranţă plasată în carantină pentru 14 zile''.
Ministrul Said Namaki nu a specificat oraşele care vor fi supuse acestui control.
Iranul ia măsuri drastice - Restricţii privind libera circulaţie pentru persoanele infectate sau suspectate că sunt infectate cu noul coronavirus
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2.067
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
2.067

15
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
15

2.548
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
2.548

2.438
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.438

104
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
104

40
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
40

52
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
52

4.728
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.728

42
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
42

130
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
130

64
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
64

3.638
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.638

784
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
784
















Comentează