Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat vineri că au forţat trei nave portcontainer să se întoarcă din drum în strâmtoarea Ormuz, declarând că această cale navigabilă strategică este de acum închisă navelor care vin dinspre sau se îndreaptă spre porturi având legătură cu "inamicul", relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
"Trecerea oricărei nave care vine dinspre sau se îndreaptă spre porturi aparţinând aliaţilor şi susţinătorilor inamicilor americano-sionişti este interzisă", afirmă Gardienii Revoluţiei pe site-ul Sepah News.
Două nave portcontainer gigantice aparţinând companiei maritime chineze Cosco, blocate în Golf de la începutul războiului, au fost forţate să se întoarcă, potrivit platformei de urmărire a traficului maritim Kpler.
Până acum, Iranul permisese navelor aparţinând companiilor maritime chineze să tranziteze strâmtoarea, potrivit publicaţiei de informaţii maritime Lloyd's List.
Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi că Iranul a permis ca "zece nave" să treacă prin strâmtoare, ca un "cadou foarte mare" din partea Teheranului.





























Comentează