Incendiul de la depozitul de deşeuri din oraşul Luduş, pentru care au fost emise patru mesaje RO-ALERT din cauza degajării unor cantităţi mari de fum, a fost stins după o intervenţie care a durat 72 de ore, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Horea" al judeţului Mureş.
"După 72 de ore de la semnalarea incendiului la un depozit de deşeuri de pe raza oraşului Luduş, pompierii Detaşamentului Târnăveni, SVSU Luduş, UAT Luduş confirmă ca acesta a fost lichidat. Pentru a se asigura că acesta nu se va mai reaprinde, pompierii din cadrul punctului de lucru Luduş şi autorităţile locale vor monitoriza zona încă o perioadă de timp. A fost o muncă asiduă în condiţii grele, acţionându-se permanent, în acest timp fiind angrenate forţe proprii, cât şi din partea UAT Luduş", a subliniat ISU Mureş.
Incendiul a fost semnalat în data de 24 martie, la ora 12:37, echipajul din cadrul Punctului de Lucru Luduş, ajuns la locul intervenţiei, a constatat că incendiul se manifesta la deşeuri menajere pe o suprafaţă de aproximativ 30 de ari, fiind afectate circa 4 tone de deşeuri de diferite tipuri.
Au fost emise patru mesaje RO-Alert
"Arderea se producea cu flacără deschisă şi degajări mari de fum (...). În primele ore de la izbucnire, cantităţile mari de fum au determinat transmiterea a patru mesaje RO-Alert pentru informarea populaţiei, despre eveniment", a arătat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş.
Pe fondul intensificării vântului, a precizat ISU Mureş, focul s-a extins şi la vegetaţia uscată din proximitate, fiind afectată o suprafaţă de aproximativ 400 metri pătraţi.
Pentru asigurarea continuităţii intervenţiei, cadrele militare au fost schimbate la fiecare 10-12 ore, la faţa locului intervenind autospeciale şi cisterne de la Detaşamentul de Pompieri Târnăveni, Secţia de Pompieri Sărmaşu, SVSU Luduş, o cisternă şi două buldoexcavatoare fiind puse la dispoziţie de Primăria oraşului Luduş.



























Comentează