Numeroase regiuni erau acoperite de ape în sud-estul Statelor Unite, luni, după trecerea furtunii Florence, care a provocat cel puţin 31 de morţi şi pagube ce au fost estimate la mai multe miliarde de dolari, relatează marţi AFP preluată de Agerpres.
Florence, deja retrogradată la depresiune tropicală, ar trebui să se abată spre nord-est. Furtuna a fost însoţită de ploi abundente, care au devastat deja statele Carolina de Nord, Carolina de Sud şi vestul Virginiei, potrivit serviciilor meteo.
Virginia a emis o alertă de tornade pentru centrul statului.
Autorităţile americane se tem, totodată, de producerea unor alunecări de teren, spargerea barajelor şi de noi ieşiri din matcă ale râurilor.
"Este o furtună istorică ce continuă, unele zone încă nu au suferit cele mai grave inundaţii", a avertizat Roy Cooper, guvernatorul Carolinei de Nord, evocând la o conferinţă de presă un dezastru monumental pentru acest stat american.
Autorităţile de gestionare a urgenţelor din acest stat au anunţat luni că bilanţul victimelor a crescut la 25 de morţi, faţă de 17 anunţaţi anterior. Alte şase decese au fost confirmate în Carolina de Sud.
Ploaia s-a oprit luni, dar precipitaţiile au provocat viituri mai ales ales pe cursurile râurilor Neuse şi Cape Fear. Numeroase drumuri au fost blocate, în special autostrada 95, care traversează cele două state americane.
Peste 480.000 de locuinţe erau lipsite de curent electric luni dimineaţă, potrivit departamentului de securitate publică din Carolina de Nord, statul cel mai afectat de intemperii şi unde ordinele de evacuare au rămas în vigoare pentru mai multe comitate.
Preşedintele Donald Trump a decretat duminică stare de catastrofă naturală pentru Carolina de Nord, o decizie ce permite deblocarea unui ajutor federal suplimentar pentru zonele afectate de furtuna Florence.
Într-o primă evaluare, agenţia de specialitate KCC a estimat la aproximativ 2,5 miliarde de dolari suma bunurilor asigurate şi avariate de uragan, printre acestea aflându-se clădiri rezidenţiale, comerciale şi industriale, dar şi numeroase autoturisme.
Inundații catastrofale și cel puțin 31 de morți, lăsate în urmă de uraganul Florence
București
8°C
Articole Similare

1.325
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
1.325

14
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
14

2.168
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
2.168

2.137
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.137

99
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
99

36
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
36

50
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
50

4.553
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.553

41
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
41

125
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
125

62
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
62

3.548
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.548

776
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
776
















Comentează