Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit miercuri pe ambasadorul agreat al Republicii Indonezia la Bucureşti, Muhammad Amhar Azeth, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, se arată într-un comunicat al MAE transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, întrevederea a oferit prilejul trecerii în revistă a principalelor aspecte de actualitate ale agendei bilaterale, fiind subliniat interesul comun de consolidare şi diversificare a relaţiilor economice, precum şi a cooperării în domeniul apărării şi combaterii crimei organizate.
"Şeful diplomaţiei române a arătat că, în contextul relaţiilor Uniunea Europeană - ASEAN şi în perspectiva preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019, România va continua să susţină aprofundarea dialogului UE - Indonezia", se spune în comunicat.
Totodată, întrevederea a prilejuit un schimb de vederi cu privire la perspectivele de aprofundare a cooperării româno-indoneziene în plan multilateral.
"Ministrul român a adresat felicitări ambasadorului agreat al Indoneziei la Bucureşti şi i-a urat succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-l de întreg sprijinul Ministerului Afacerilor Externe în promovarea agendei bilaterale", se mai arată în comunicat.
Întrevedere Meleşcanu - ambasadorul Indoneziei; pe agendă - diversificarea relaţiilor economice
București
8°C
Articole Similare

126
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
126

2.348
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
2.348

3.449
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
3.449

5.424
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
5.424

2.782
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.782

2.868
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.868

85
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
85

4.288
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.288

3.919
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.919

243
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
243

165
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
165

2.748
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.748

1.311
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.311
















Comentează