Iranul, care sprijină gruparea libaneză Hezbollah, a condamnat vineri decizia Germaniei de a interzice orice fel de activitate a mişcării şiite pe teritoriul său şi a calificat-o drept o măsură care "serveşte intereselor" SUA şi Israelului, informează EFE potrivit Agerpres.
"Unele ţări din Europa adoptă atitudini fără să ţină cont de realităţile din regiune şi acordă atenţie doar obiectivelor maşinăriei de propagandă a regimului sionist şi a confuzului regim american", a subliniat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, Abas Mousavi, care a calificat într-un comunicat de presă decizia adoptată joi de guvernul german drept "o lipsă crasă de respect faţă de guvernul şi naţiunea libaneze".
"Hezbollah este parte oficială şi legitimă din guvernul şi parlamentul acestei ţări şi a fost mereu un partid politic influent în contextul creării de stabilitate politică în această ţară", a insistat el.
Mousavi a mai subliniat că gruparea şiită se bucură de "un sprijin popular masiv în Liban şi în regiune" şi că a avut şi continuă să aibă "un rol cheie" în lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI). Din acest motiv, oficialitatea iraniană a considerat imprudentă decizia Germaniei.
"Guvernul german trebuie să dea socoteală pentru consecinţele negative ale deciziei sale în lupta împotriva adevăratelor grupări teroriste din regiune", a concluzionat el.
Interzicerea mișcării Hezbollah în Germania - Iranul acuză Berlinul că a cedat în fața SUA ți Israelului
București
9°C
Articole Similare

15
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
15

1.804
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
1.804

3.244
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
3.244

86
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
86

93
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
93

97
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
97

7.002
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
7.002

2.508
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
2.508

89
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
89

3.965
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
3.965

4.470
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
4.470

28
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
28

3.820
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.820
















Comentează