Inspectoratul Şcolar Judeţean lansează proiectul Butonul Roşu pentru raportarea incidentelor din şcoli

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-03-2026 15:23

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa lansează proiectul Butonul Roşu, o iniţiativă care introduce un mecanism digital modern pentru raportarea rapidă a incidentelor din mediul şcolar, a informat marţi conducerea instituţiei, potrivit Agerpres.

Potrivit inspectorului şcolar general, Claudia Portase, prin implementarea Butonului Roşu, elevii şi cadrele didactice vor avea la dispoziţie un instrument digital simplu şi accesibil prin care pot semnala rapid situaţii precum bullying, violenţă, abuz sau alte comportamente care afectează siguranţa şi starea de bine a elevilor.

"Siguranţa elevilor este o prioritate pentru sistemul educaţional. Prin proiectul Butonul Roşu oferim elevilor şi profesorilor un instrument modern prin care pot semnala rapid situaţiile problematice, contribuind astfel la construirea unui climat şcolar bazat pe respect, responsabilitate şi intervenţie promptă", a declarat Portase, citată într-un comunicat transmis de ISJ Constanţa.

Proiectul vizează toate şcolile din judeţul Constanţa.

"Proiectul este realizat în parteneriat cu Adservio, lider în platforme educaţionale din România şi membru al ecosistemului de inovare CiTyInnoHub. Hub-ul de inovare este coordonat de Universitatea Ovidius din Constanţa şi este dedicat accelerării digitalizării instituţiilor publice şi IMM-urilor din regiunea de Sud-Est a României. (...) Soluţia este integrată în platforma educaţională Adservio şi permite transmiterea, gestionarea şi monitorizarea sesizărilor într-un mod structurat, oferind conducerii şcolilor şi inspectoratului o imagine clară asupra situaţiilor raportate şi facilitând intervenţii rapide şi eficiente", se mai spune în comunicat.

În cadrul aceluiaşi acord de colaborare, Adservio pune gratuit la dispoziţia ISJ Constanţa şi a tuturor unităţilor de învăţământ din judeţ şi modulele digitale dedicate programelor Şcoala Altfel şi Săptămâna Verde care permit planificarea, transmiterea şi validarea activităţilor extraşcolare direct în platformă, reducând semnificativ timpul şi efortul administrativ pentru şcoli şi inspectorat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri