Un număr de 25 de tineri şi adulţi cu autism sever din Iaşi participă la ateliere educaţionale şi activităţi de incluziune socială în cadrul unui proiect dedicat dezvoltării abilităţilor funcţionale, potrivit Agerpres.
Astfel, tineri şi adulţi cu autism sever din municipiul Iaşi şi oraşul Târgu Frumos beneficiază, timp de şase luni, de activităţi educaţionale şi ocupaţionale adaptate, menite să le sprijine autonomia şi participarea socială.
Iniţiativa este derulată de Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România - Filiala Iaşi (ANCAAR Iaşi), în cadrul proiectului "EDU-AUT: Educaţie Funcţională şi Incluziune Socială pentru Tineri şi Adulţi cu Autism".
Preşedintele ANCAAR, Carmen Ghercă, a declarat, pentru AGERPRES, că proiectul se adresează unui număr de 25 de beneficiari cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist sever şi cu nivel funcţional scăzut, care nu pot fi integraţi pe piaţa muncii.
Conform acesteia, tinerii participă la activităţi structurate, desfăşurate într-un cadru sigur şi predictibil, care vizează menţinerea şi dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă, reducerea izolării şi creşterea interacţiunii sociale.
Printre activităţi se numără ateliere educaţionale şi ocupaţionale organizate bilunar, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special "Trinitas" din Târgu Frumos.
"Beneficiarii sunt implicaţi în activităţi precum grădinărit în solar, exerciţii de motricitate fină, lucru manual în atelierul de croitorie, dar şi în acţiuni de socializare şi integrare în comunitate, organizate în municipiul Iaşi", a explicat Carmen Ghercă.
Iniţiatorii proiectului atrag atenţia asupra unei probleme majore: lipsa aproape totală a serviciilor specializate pentru persoanele cu autism sever după finalizarea învăţământului obligatoriu, situaţie care conduce adesea la regres şi dependenţă exclusivă de familie.
"Proiectul se derulează pe o perioadă de 6 luni şi răspunde unei nevoi acute generată de lipsa aproape totală a serviciilor adaptate pentru persoanele cu autism sever după încheierea învăţământului obligatoriu, situaţie care duce la izolare, regres şi dependenţă totală de familie. Un rezultat important al proiectului este realizarea unui Ghid practic de intervenţie educaţională şi ocupaţională pentru persoane cu autism sever, destinat părinţilor şi specialiştilor", a declarat Carmen Ghercă.
Potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România, ghidul care va fi disponibil în format digital va contribui la continuitatea intervenţiilor şi va reprezenta un instrument de sprijin pe termen lung pentru părinţi şi specialişti.
Conform sursei citate, proiectul include şi o componentă de conştientizare publică, care va cuprinde activităţi creative, o expoziţie fizică şi virtuală cu lucrările realizate de beneficiari, precum şi iluminarea în albastru a unor clădiri publice din municipiul Iaşi, culoarea simbol a autismului.
ANCAAR Iaşi se alătură astfel mişcării naţionale pentru eliminarea barierelor de mobilitate în calea dezvoltării, după ce a fost selectată alături de alte 34 de organizaţii non-guvernamentale din toată ţara în cadrul programului de granturi "Mobilitatea contează", derulat de Fundaţia Dacia pentru România.
Programul face parte din campania naţională "România se mişcă", care promovează mobilitatea fizică şi socială ca element esenţial pentru accesul la educaţie, muncă şi cultură, privită ca o condiţie necesară pentru construirea viitorului, nu ca pe un privilegiu.






























Comentează