Numărul morţilor în urma erupţiei vulcanului Semeru din provincia indoneziană Java de Est a ajuns la 15, au anunţat luni autorităţile, relatează dpa.
Printre victime se numără o femeie şi fiica ei ale căror cadavre au fost găsite îmbrăţişate sub dărâmăturile casei lor, a informat site-ul de ştiri Kompas.com.
Cel puţin 68 de persoane au suferit arsuri după erupţia de sâmbătă a Muntelui Semeru, cel mai înalt munte de pe insula Java, a declarat Wawan Hadi, şeful agenţiei locale de protecţie civilă.
Erupţia i-a determinat pe sătenii din districtul Lumajang să fugă îngroziţi din casele lor, în timp ce o coloană uriaşă de fum se ridica spre cer.
Imaginile transmise de televiziuni au arătat case acoperite de un strat gros de cenuşă, doar acoperişurile rămânând vizibile.
Peste 1.500 de persoane au fost evacuate şi mutate în adăposturi temporare, inclusiv în moschei şi birouri guvernamentale, a mai spus Wawan.
Eforturile de salvare au fost îngreunate de cenuşa fierbinte şi de prăbuşirea unui pod important care lega Lumajang de oraşul Malang, au mai spus oficialii.
Muntele Semeru, cu o înălţime de 3.676 de metri, care face parte din Parcul Naţional Bromo Tengger Semeru, a erupt de mai multe ori din decembrie anul trecut.
Indonezia, o ţară cu 127 de vulcani activi, se află în aşa numitul "Cerc de foc al Pacificului", fiind afectată frecvent de cutremure, majoritatea de mică intensitate.
Indonezia - Numărul morţilor în urma erupţiei vulcanului Semeru a ajuns la 15
București
9°C
Articole Similare

15
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
15

1.804
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
1.804

3.244
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
3.244

86
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
86

93
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
93

97
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
97

7.002
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
7.002

2.508
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
2.508

89
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
89

3.965
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
3.965

4.470
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
4.470

28
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
28

3.820
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.820
















Comentează