Încrederea investitorilor germani s-a îmbunătăţit peste aşteptări în august, arată rezultatele unui studiu al Centrului European pentru Cercetare Economică (ZEW) publicat marţi, reflectând speranţele că cea mai mare economie europeană este în grafic pentru a se redresa în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters potrivit Agerpres.
Conform studiului ZEW, indicele care estimează încrederea investitorilor în economie s-a îmbunătăţit la 71,5 puncte în august, de la 59,3 puncte luna precedentă, în timp ce economiştii estimau un avans până la 58 de puncte.
"Speranţele unei redresări accelerate a economiei au continuat să crească", a declarat preşedintele ZEW, Achim Wambach. Acesta a explicat că investitorii se aşteaptă la o redresare generală, în special în sectoarele interne. "Totuşi, încă se aşteaptă în următoarele şase luni rezultate financiare slabe pentru sectorul bancar şi companiile de asigurare, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare", a avertizat oficialul ZEW.
În plus, experţii sunt mai pesimişti în privinţa condiţiilor actuale. Indicele lunar care indică percepţia investitorilor asupra actualelor condiţii economice a scăzut la minus 81,3 puncte în august, de la minus 80,9 luna precedentă, în timp ce economiştii estimau o îmbunătăţire până la minus 68,8 de puncte.
"Semnele undei redresări solide a economiei pe perioada verii continuă. Totuşi, pericolul apariţiei unei bule, în urma stimulentelor monetare şi fiscale masive, nu este exclus", a apreciat Uwe Burkert, economist la LBBW.
Luna trecută, Bundesbank a previzionat că economia Germaniei se va contracta cu 7,1% în 2020, apoi va creşte cu 3,2% în 2021 şi cu 3,8% în 2022, după ce cancelarul Angela Merkel a anunţat un plan de stimulare de 130 de miliarde de euro pentru perioada 2020 - 2021. Acest program se adaugă imensului plan de peste 1.000 de miliarde de euro pus în aplicare în martie, în perioada de vârf a pandemiei, şi care prevede ajutoare pentru firme şi împrumuturi garantate de stat în valoare de miliarde de euro.
Estimările Bundesbank sunt în linie cu cele ale analiştilor şi ale Guvernului de la Berlin, care se aşteaptă în acest an la un declin al PIB-ului între 6% şi 7%.
În Germania, marţi se înregistrau 217.293 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 9.201 decese.
Încrederea investitorilor germani se îmbunătăţeşte în urma redresării economiei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

709
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
709

76
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
76

1.299
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.299

63
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
63

31
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
31

28
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
28

58
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
58

60
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
60

137
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
137

121
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
121

64
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
64

165
Prețul petrolului Brent a scăzut a aproximativ 100 de dolari pe baril
165

3.841
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.841
















Comentează