Pompierii greci s-au luptat toată noaptea de joi spre vineri cu un violent incendiu la 30 de kilometri nord de capitala Atena, informează AFP potrivit Agerpres.
Câteva persoane au fost rănite, cinci localităţi evacuate şi mai multe case au ars, potrivit autorităţilor.
Capitala Greciei s-a trezit din nou într-un miros înţepător de fum de la incendiu, care a reizbucnit după-amiază la poalele muntelui Parnas, după ce distrusese peste 1.200 de hectare de marţi.
"Ţara noastră se confruntă cu o situaţie extrem de critică", a declarat joi seară premierul grec Kyriakos Mitsotakis, în faţa a zeci de incendii care devastează Grecia de o săptămână, sub efectul temperaturilor caniculare.
Potrivit viceministrului protecţiei civile, Nikos Hardalias, 57 din cele 99 de incendii recenzate joi erau încă active seara, în special cele de pe insula Evia şi din Peloponez, în vestul şi estul ţării, unde situaţia a rămas îngrijorătoare vineri dimineaţă.
În satul Afidnes, la 30 de kilometri nord de Atena, flăcările înteţite de vânt erau cele mai virulente, a constatat în timpul nopţii un fotograf AFP.
Un pompier şi cinci rezidenţi au suferit arsuri minore şi au fost spitalizaţi joi seară, potrivit agenţiei de presă ANA.
Autostrada care leagă Atena de nordul ţării şi drumul naţional pe aceeaşi rută au fost închise ca măsură de precauţie.
Cel puţin 450 de pompieri greci au intervenit pentru stingerea incendiului, ajutaţi de resurse aeriene şi terestre. Aproximativ 82 de pompieri francezi - militari şi civili - au sosit joi seară de la Marsilia şi urmează să intervină vineri, a indicat un oficial francez.
Protecţia civilă greacă a anunţat că aşteaptă două avioane din Franţa şi trei elicoptere din Elveţia, pe lângă întăririle din Cipru şi Suedia.
La rândul său, Israelul va trimite cât mai curând posibil într-un avion civil 15 pompieri şi o importantă încărcătură de ignifugi, au declarat autorităţile israeliene.
Şi România a anunţat că trimite în Grecia un modul terestru de asistenţă pentru stingerea incendiilor de pădure, având în componenţă, printre altele, 112 pompieri, 23 de autospeciale, un centru de comandă şi patru containere multirisc cu echipamente.
Din cauza pericolului extrem, autorităţile elene au interzis orice deplasare sau sejur în păduri, parcuri naţionale şi zone Natura din Grecia până luni, 9 august, potrivit protecţiei civile.
Incendiu violent în apropiere de Atena - Cinci localități au fost evacuate
București
12°C
Articole Similare

57
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
57

5.598
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
5.598

146
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
146

7.856
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
7.856

4.216
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.216

4.508
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
4.508

2.414
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.414

67
India face un pas important în programul nuclear civil
67

7.985
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
7.985

2.989
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
2.989

89
Trei oameni au murit într-un atac cu drone în regiunea Vladimir, Rusia
89

136
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
136

118
Secretarul general al ONU le cere Statelor Unite şi Israelului să se abțină de la atacarea infrastructurii civile din Iran
118
















Comentează