Incendiu la o vulcanizare din Galați. Trei persoane au fost transportate la spital

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 27-02-2026 17:23

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Jochen Tack / Alamy / Profimedia

Un incendiu a izbucnit vineri după-amiază la o vulcanizare din localitatea Gara Berheci, județul Galați. Trei persoane au suferit arsuri și au fost transportate la spital.

La incendiu au intervenit două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Tecuci. Au ars aproximativ 20 de metri pătrați din interiorul spațiului.

Cauza probabilă: o butelie manipulată necorespunzător.

În încercarea de a opri o scurgere de gaze prin strângerea buteliei, capul acesteia s-a rupt, declanșând incendiul. Focul a fost localizat și lichidat de pompieri.

„Au rezultat trei victime care au suferit arsuri pe suprafața corporală. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate”, transmite ISU Galați.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri