Guvernul a aprobat, în şedinţa de Guvern de vineri, o derogare care autorizează autorităţile locale să aprobe, într-un termen cât mai scurt, finanţarea de obiective de investiţii noi, pentru soluţionarea situaţiei de urgenţă privind alimentarea cu apă din Curtea de Argeş, înainte de aprobarea bugetului local. Cei peste 25.000 de locuitori ai municipiului se confruntă de mai multă vreme cu o criză acută a apei potabile, după ce inspectorii sanitari au confirmat prezenţa în reţea a bacteriei periculoase Clostridium perfringens.
„Pentru soluţionarea situaţiei de urgenţă privind alimentarea cu apă din municipiul Curtea de Argeş, autorităţile locale vor putea finanţa obiective de investiţii noi pentru reabilitarea filtrelor de nisip şi a instalaţiei hidraulice din galeria edilitară a filtrelor aferente Staţiei de tratare a apei Cerbureni, înainte de aprobarea bugetului local”, informează Guvernul.
În acest sens, Executivul a aprobat o derogare care autorizează ordonatorul principal de credite să aprobe, într-un termen cât mai scurt, finanţarea de obiective de investiţii noi. De asemenea, ordonatorul principal de credite al bugetului local al municipiului Curtea de Argeş are obligaţia să includă aceste obiective de investiţii în programul de investiţii publice pentru anul 2026, cu reflectarea valorilor aferente.
Preşedintele PNL Argeş, Alina Gorghiu, anunţa, vinerea trecută, că noile buletine de analiză Direcţiei de Sănătate Publică Argeş confirmau prezenţa bacteriei Clostridium perfringens inclusiv la ieşirea din staţia de tratare şi în reţeaua de distribuţie, ceea ce, potrivit sursei citate, înseamnă că sursa problemei nu a fost eliminată, iar aproape 50.000 de argeşeni sunt în continuare expuşi unui risc real.
Gorghiu preciza că Primăria Curtea de Argeş are un excedent de peste 30 de milioane de lei, bani care puteau şi trebuiau alocaţi pentru reparaţiile urgente la staţia de tratare şi la reţeaua de apă.
Locuitorii din Curtea de Argeş se confruntă de mai multă vreme cu o criză a apei potabile din cauza unor lucrări la barajul Vidraru, care au afectat grav instalaţiile din staţia de tratare a apei, ceea ce a dus la imposibilitatea potabilizării acesteia. Inspectorii sanitari au confirmat prezenţa bacteriei periculoase Clostridium perfringens, motiv pentru care au interzis consumul şi chiar folosirea apei în scop menajer sau pentru igiena personală.
Reprezentanţii Administraţiei ”Apele Române” au transmis că instituţia nu are atribuţii în furnizarea apei menajere şi potabile către populaţie, acestea revenind operatorului serviciului public de alimentare cu apă de la nivel local.
Totodată, ”Apele Române” nu are atribuţii privind tratarea sau potabilizarea apei şi nu gestionează infrastructura staţiilor de tratare.
”Faptul că astăzi locuitorii oraşului Curtea de Argeş nu au acces la apă este responsabilitatea companiei locale aflate în subordonarea consiliului local care nu a mai realizat investiţii în propriile echipamente de peste 50 de ani”, preciza ANAR.





























Comentează