Un incendiu de pădure şi vegetaţie uscată a izbucnit luni seara în satul Păltineni, oraşul Nehoiu, alături de cei 30 de pompieri fiind dislocaţi 15 jandarmi şi peste 20 de voluntari, informează agerpres.
Potrivit ISU Buzău, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ patru hectare de litieră pădure mixtă foioase şi conifere, precum şi la circa 10 hectare de vegetaţie uscată, mărăciniş şi lăstăriş.
"La faţa locului acţionează peste 30 de pompieri cu o autospecială de stingere şi trei autospeciale de transport efective, operaţiunea fiind coordonată de Grupa Operativă a ISU Buzău. În sprijinul forţelor profesioniste au fost dislocaţi la faţa locului şi 15 jandarmi din cadrul IJJ Buzău, precum şi peste 20 de voluntari din cadrul SVSU Nehoiu, intervenţia este una dificilă, flăcările propagându-se cu repeziciune din cauza vântului puternic. În funcţie de dinamica intervenţiei se vor suplimenta efectivele cu personalul care asigură permanenţa", a precizat sursa citată.
Incendiu de pădure şi vegetaţie uscată la Nehoiu - Acţionează peste 60 de pompieri, jandarmi şi voluntari
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

412
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
412

2.060
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
2.060

3.515
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
3.515

3.956
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
3.956

736
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
736

801
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
801

910
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
910

2.723
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.723

15.799
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
15.799

2.604
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.604

1.567
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.567

1.728
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.728

3.949
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.949
















Comentează