În pofida divergenţelor politice cu o parte a Europei, Ungaria apără cu vehemenţă Politica Agricolă Comună (PAC), pe care contează pentru a finanţa programele de luptă împotriva intensificării încălzirii globale în bazinul Carpaţilor, transmite AFP potrivit Agerpres.
În câmpia ungară inundaţiile îneacă culturile în timpul primăverii pentru ca pe timpul verii recoltele să se usuce din cauza secetei.
"Suntem singura regiune din Europa care are atât cel mai bogat sol, cernoziomul, acest tren bogat în humus care se găseşte şi în Ucraina şi Rusia, cât şi unul din cele mai sărace, cu cel mai bogat conţinut de sare din lume", explică Joseph Zsembeli, directorul Institutului de studii agronomice de la Karcag, centrul Ungariei. "În plus, precipitaţiile scad în fiecare an cu aproximativ 200 de milimetri", a adăugat Joseph Zsembeli. Împreună cu fermieri din regiune, acesta a pus la punct tehnici de lucru la sol pentru a evita evaporarea apei în sezonul uscat şi a activa asimilarea apei în perioada ploilor.
"Clima pe care o avem acum în Ungaria corespunde celei din anii 50-60 în Bulgaria", o ţară situată mult mai la sud, concluzionează directorul general al Institutului naţional de studii agronomice (NAIK), Csaba Gyuricza. "Bazinul Carpaţilor aparţine unei regiuni care suferă de pe urma încălzirii climei, cu o repartizare foarte inegală a precipitaţiilor", adaugă cercetătorul. Pentru a face faţă scăderii randamentelor la orz sau rapiţă, care s-au redus cu 30-40% în ultimele decenii, Ungaria ar dori să modifice tehnicile de cultură, să reducă risipirea apei şi să utilizeze seminţe atent selecţionate, a spus Csaba Gyuricza.
Ungaria intenţionează în special să investească într-un program de împăduriri, "între 20.000 şi 30.000 de hectare în următorii trei ani", a precizat ministrul Agriculturii, Istvan Nagy. "Avem o întârziere considerabilă în materie de irigaţii", a adăugat ministrul, subliniind că ar dori "să adauge 100.000 de hectare de terenuri irigate în doi ani, celor 85.000 care există deja" din cele cinci milioane de hectare de terenuri arabile de care dispune ţara vecină. "Am păstrat canalele construite în perioada comunistă pentru drenaj şi irigaţii însă acestea nu sunt suficient întreţinute", a mai spus Istvan Nagy, care ar dori să pună la punct lacuri de acumulare şi pompe.
"Este nevoie urgentă de acest lucru", avertizează Istvan Jakab, preşedintele celui mai mare sindicat al fermierilor ungari MaGOSz, care este de asemenea şi vice-preşedintele Parlamentului. Potrivit acestuia, pierderile datorate secetei au depăşit 300 milioane de euro numai în 2018.
Potrivit lui Istvan Jakab, viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), care va fi rediscutată după alegerile europarlamentare, nu trebuie să scadă după 2021. În acest dosar Ungaria este aliată cu mai multe state europene, precum Franţa şi Spania, chiar dacă în paralel este criticată de Consiliul Europei pentru încălcarea drepturilor omului şi de organizaţiile anti-corupţie pentru acordarea de terenuri agricole apropiaţilor partidului la putere Fidesz şi ai premierului Viktor Orban.
Ministrul Agriculturii, Istvan Nagy, subliniază că Franţa şi Ungaria lucrează în comun pentru PAC. "Politică Agricolă Comună este politica cea mai justă, deoarece fiecare eurocent contribuie ca cetăţenii europeni să aibă acces la hrană sănătoasă şi ieftină", a spus Istvan Nagy, care doreşte ca resursele agricole europene să nu fie utilizate în alte scopuri decât cele agricole.
În pofida divergenţelor politice cu o parte a Europei, Ungaria mizează pe PAC pentru a contracara efectele încălzirii globale
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

107
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
107

1.385
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.385

1.674
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.674

40
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
40

170
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
170

4.432
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
4.432

2.401
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.401

572
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
572

4.047
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
4.047

8.850
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.850

4.314
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.314

4.186
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.186

72
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
72
















Comentează