Ilustratoarea sud-coreeană Baek Heena şi scriitorul francez de cărţi pentru copii Jean-Claude Mourlevat au acceptat luni, în cadrul unei ceremonii online, premiul literar Astrid Lindgren, potrivit DPA, citat de agerpres.
Baek a câştigat premiul anul trecut, dar nu a putut primi distincţia din cauza pandemiei de coronavirus. Mourlevat este laureatul de anul acesta. Premiile au fost decernate în cadrul unei ceremonii online transmise din Stockholm, care a inclus un spectacol de dans, precum şi un discurs al prinţesei Victoria a Suediei, în semn de apreciere faţă de lucrările câştigătorilor.
Premiul literar Astrid Lindgren, acordat din anul 2003, este cea mai prestigioasă distincţie dedicată literaturii pentru copii şi tineret şi îşi recompensează câştigătorul cu un cec în valoare de 5 milioane de coroane suedeze (600.000 de dolari).
Mourlevat (69 de ani) este autorul a peste 30 de cărţi de la volumul său de debut, ''Histoire de l'enfant et de l'oeuf'', publicat în 1997. Opera sa a fost tradusă în aproape 20 de limbi. Cărţile sale se inspiră din basme, fabule şi creaţii fantasy.
În discursul de acceptare a premiului, scriitorul a spus că s-a întrebat neîncetat "De ce eu?" şi că se simte foarte onorat să primească trofeul.
Baek este o ilustratoare foarte cunoscută de cărţi pentru copii din Coreea de Sud. De la debutul său cu volumul ''Cloud Bread'' în 2004, desenatoarea a publicat mai multe de 10 cărţi.
În cadrul unei ceremonii online, Baek Heena și Jean-Claude Mourlevat au primit premiul literar Astrid Lindgren
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
0

0
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
0

0
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
0

0
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
0

0
Fostele fabrici orădene şi patrimoniul industriei uşoare, readuse în atenţia publicului
0

1.589
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
1.589

6.639
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
6.639

34
Artemis 2: Ziua de joi este hotărâtoare pentru succesul misiunii spre Lună
34

13
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): Simulările sunt o radiografie de moment; ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului
13

14
USAMV şi The Donkey Sanctuary, într-un parteneriat dedicat medicinei măgarului
14

40
O inscripție greacă misterioasă ar putea dezvălui existența unui templu pierdut sub Marea Moschee
40

13
Rockerul Bruce Springsteen își începe turneul politic la Minneapolis
13

40
Care sunt cele mai politicoase țări din lume? Europa domină clasamentul global
40
















Comentează