Preşedintele Klaus Iohannis s-a numărat printre cei peste 70 de lideri internaţionali care au participat, duminică, la Arcul de Triumf din Paris, la ceremonia Centenarului Armistiţiului care a pus capăt ostilităţilor din Primul Război Mondial, potrivit Agerpres.
Printre participanţi s-au numărat preşedinţii SUA - Donald Trump şi Rusiei - Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel, regele Spaniei, Felipe al VI-lea, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. Preşedintele Iohannis a fost împreună cu soţia sa, Carmen.
După ce au fost primiţi la Palatul Elysee de preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi soţia sa, Brigitte, liderii internaţionali au ajuns la Arcul de Triumf cu autocare. Aceştia au parcurs pe jos ultimele sute de metri pe Champs Elysees până la Arcul de Triumf.
Preşedintele american a venit direct la ceremonie. Înainte de a ajunge la Arcul de Triumf, o militantă Femen, cu bustul gol, s-a apropiat de coloana oficială a lui Donald Trump. Şi preşedintele Rusiei a venit direct la ceremonia Centenarului Armistiţiului.
În debutul manifestărilor, o escadrilă de avioane a colorat cerul în culorile drapelului Franţei. Ceremonia Centenarului Armistiţiului a cuprins mai multe momente, printre care s-au numărat onoruri militare, trecerea în revistă a trupelor, intonarea imnului naţional al Franţei - "Marseillaise" de către corul Armatei, interpretarea unor lucrări semnate de Sebastian Bach şi Maurice Ravel de către violoncelistul Yo Yo Ma şi violonistul Renaud Capucon, precum şi a unor piese ca "Blewu" de către Angelique Kidjo şi "Bolero" de Ravel de către Orchestra Tinerilor din Uniunea Europeană, citirea de către câţiva elevi francezi a unor mărturii scrise în ziua armistiţiului din 1918, discursul preşedintelui Macron şi momente de reculegere.
În debutul discursului preşedintelui francez au existat câteva probleme de sonorizare, el primind un microfon mobil.
Liderii internaţionali vor participa duminică şi la dejunul oferit de preşedintele Franţei şi la Forumul pentru Pace. Acest forum este o iniţiativă a preşedintelui francez, Emmanuel Macron, care îşi propune să genereze proiecte concrete în spiritul multilateralismului şi al cooperării contemporane, în sprijinul păcii.
Sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis a participat, la Ambasada României de la Paris, la un eveniment dedicat contribuţiei româneşti la dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii în Anul Centenarului Marii Uniri. De asemenea, şeful statului şi soţia sa, Carmen, au luat parte la activităţile organizate la Muzeul Orsay de Preşedinţia franceză - vizitarea expoziţiei 'Picasso Bleu et Rose' şi dineul oferit de către preşedintele Franţei în onoarea şefilor de stat, de guvern şi ai organizaţiilor internaţionale.
Acum un secol, în data de 11.11.1918, la ora 11,00 dimineaţa, tunurile au tăcut pe toate fronturile Primului Război Mondial, după 5 ani de lupte sângeroase, odată cu intrarea în vigoare a Armistiţiului semnat de Germania şi reprezentanţii Antantei într-un vagon de tren la Compiegne, în Franţa. 
Ziua Armistiţiului este comemorată în fiecare an la 11 noiembrie pentru a marca pacea semnată între Antantă şi Puterile Centrale la Compiegne, Franţa, eveniment ce a marcat încetarea ostilităţilor pe Frontul de Vest al Primului Război Mondial şi a intrat în vigoare începând cu ora 11,00 - cea de-a 11-a oră a celei de-a 11 zile din a 11-a lună a anului 1918. Iniţial, acest armistiţiu a încetat după o perioadă de 36 de zile. Tratatul privind încetarea definitivă a ostilităţilor a fost semnat în mod formal la Versailles în 1919.
IMAGINI cu președintele Klaus Iohannis și soția sa, alături de Brigitte și Emmanuel Macron - FOTO
Explorează subiectul
Articole Similare

474
VIDEO „Moarte dictatorului” - Protestele degenerează în Iran: Teheranul e sub asediul manifestanților și a forțelor de ordine / Manifetațiile de stradă se extind în țară
474

654
Cât sunt de dispuși ucrainenii să facă concesii pentru a pune capăt războiului: 'Să ne oprim cu ce avem'
654

1.612
Controverse în CV-ul primarului Capitalei: ce funcție a avut, de fapt, Ciprian Ciucu la Universitatea din București
1.612

1.362
Alexandru Rogobete anunță mutările anului 2026 în sănătate: Regulile se schimbă drastic în spitale
1.362

2.864
Tranzacția finalului de an în România! Antreprenorul Dorinel Umbrărescu a pus mâna pe ArcelorMittal Hunedoara
2.864

2.551
VIDEO Zelenski nu se lasă în fața lui Trump și a lui Putin: „Nu putem pur și simplu să ne retragem din teritoriile noastre!”
2.551

2.718
Femeie spulberată pe trotuar de o mașină. Șoferul a pierdut controlul volanului
2.718

1.247
Revelion sub semnul vremii severe: Cod galben prelungit, rafale de până la 120 km/h în mai multe regiuni
1.247

2.857
Ilie Bolojan conduce în topul vizibilității: Alexandru Robogete și Radu Miruță îi suflă în ceafă cu strategii speciale
2.857

3.362
2026, anul care arde regulile: Calul de Foc revine după 60 de ani și promite noroc, conflicte și răsturnări de situație. Poate fi anul care schimbă totul
3.362

3.993
Orașul din România unde, peste câteva zile, taxa pe gunoi explodează. Creștere cu 70%
3.993

1.730
China pune piciorul în prag: e prima țară care reglementează Inteligența Artificială / Risc de sinucidere sau automutilare
1.730

2.261
O nouă descoperie de referință despre una dintre cele mai comune boli ale creierului asociate îmbătrânirii: legătura dintre bacteria orală și stomac (studiu)
2.261

















Comentează