Hamas este gata să predea controlul în Fâșia Gaza: "Calculele lui Netanyahu, evident, sunt interne şi legate de perspectivele sale electorale"

Autor: George Traicu

Publicat: 12-01-2026 17:35

Article thumbnail

Sursă foto: daniel0 daniel0 / Panthermedia / Profimedia

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a declarat luni că organismele guvernamentale aflate sub comanda sa în Fâşia Gaza sunt "pe deplin pregătite" să predea controlul unui comitet palestinian independent care să guverneze acest teritoriu, aşa cum prevede planul de încetare a focului mediat de preşedintele american, Donald Trump, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Într-un mesaj video trimis EFE, Hazem Qasim, purtătorul de cuvânt al grupării Hamas în Gaza, a afimat că organizaţia sa a luat o decizie "clară şi definitivă" pentru ca instituţiile guvernamentale din acest teritoriu palestinian să transfere controlul către respectivul comitet, ce ar urma să fie format în a doua fază a armistiţiului, aflată în prezent în etapa de negociere.

"Decizia de a preda controlul asupra Fâşiei Gaza face parte din punerea în aplicare a acordului de încetare a focului şi acordă prioritate interesului naţional suprem", afirmă Qasim în respectiva înregistrare video.

Acordul prevede ca Fâşia Gaza să fie guvernată provizoriu de un "comitet palestinian tehnocratic şi apolitic" format din palestinieni şi experţi internaţionali, sub supravegherea unui Consiliu de Pace prezidat de Trump şi de alţi membri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Hamas, Israelul "nu doreşte să treacă la a doua fază din cauza calculelor interne legate de coaliţia guvernamentală şi de luptele interne pentru putere" în cadrul executivului condus de Benjamin Netanyahu.

El a reproşat Israelului lipsa de progrese în privinţa încetării războiului în Fâşia Gaza, în pofida faptului că "Hamas şi-a îndeplinit toate obligaţiile cu privire la prima fază", potrivit lui.

"Calculele lui Netanyahu, evident, sunt interne şi legate de perspectivele sale electorale", afirmă Qasim, care a acuzat Israelul de comiterea unor "încălcări grave" ale armistiţiului şi de "plănuirea reluării războiul".

Încetarea focului în vigoare din 10 octombrie între Hamas şi Israel se află încă în prima fază. Aceasta cuprindea eliberarea tuturor celor 48 de ostatici, atât vii, cât şi morţi, însă corpul unui ostatic israelian nu a fost nici acum returnat părţii israeliene.

Hamas a evocat dificultăţi în găsirea corpului acestuia din cauza mormanelor de moloz în urma bombardamentelor israeliene în Fâşia Gaza şi a lipsei echipamentelor necesare.

Guvernul premierului Netanyahu a declarat că nu va trece la faza a doua a planului - care prevede formarea unui guvern de tranziţie fără Hamas şi dezarmarea acestei grupări islamiste - dacă Israelului nu-i este returnat corpul ultimului ostatic.

Potrivit publicaţiei israeliene Times of Israel, SUA au purtat discuţii cu ţările mediatoare Egiptul, Qatarul şi Turcia, care au confirmat Washingtonului că Hamas va accepta un plan de dezarmare graduală, care ar începe cu predarea armamentului greu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri