Banca Centrală Europeană (BCE) deschide luni seară forumul său anual din sudul Portugaliei, unde guvernatorii băncilor centrale şi economiştii ar urma să dezbată cele mai bune mijloace pentru a inversa inflaţia, stimulată de războiul din Ucraina, transmite AFP, conform AGERPRES.
Aproape 200 de participanţi sunt aşteptaţi la forumul anual al BCE de la Sintra (vestul Lisabonei), care după doi ani în format virtual, din cauza pandemiei, va fi organizat în format fizic.
Preşedintele BCE, Christine Lagarde, va reveni la Sintra după intervenţia pe care a avut-o la prima ediţie din 2014, când era director general la Fondul Monetar Internaţional.
Alături de Christine Lagarde, la Sintra vor fi prezenţi preşedintele Rezervei Federale americane, Jerome Powell, guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, şi directorul general al Băncii Reglementelor Internaţionale, Agustin Carstens, toţi patru urmând să participe la o dezbatere care va avea loc miercuri la finalul forumului.
Discursul lui Christine Lagarde, programat pentru ziua de marţi dimineaţa, va fi urmărit cu atenţie de pieţele financiare, având în vedere că BCE se pregăteşte să majoreze dobânda de referinţă la reuniunea din luna iulie, pentru prima dată în ultimii 11 ani.
Perspectiva scumpirii costului creditului în zona euro a relansat îngrijorările cu privire la o posibilă criză a datoriilor în zona euro, odată cu creşterea diferenţelor dintre randamentele la care se împrumută statele din nord şi cele din sudul Europei pentru a-şi finanţa deficitele.
În ultimele săptămâni, oficialii BCE au trebuit să intervină pentru a-i linişti pe investitori şi să anunţe că pregătesc un nou "instrument împotriva riscurilor de fragmentare", astfel încât să reducă aşa-numitele "spreads", diferenţele între dobânzile la care se împrumută ţările ce se pot împrumuta ieftin de pe piaţă şi celelalte. Orice nou detaliu cu privire la acest subiect va fi urmărit cu atenţie la forumul de la Sintra.
Însă tonul discuţiilor riscă să fie unul grav. Potrivit unor surse europene, Christine Lagarde le-a spus vineri şefilor de stat şi de guvern din UE, reuniţi la summitul de la Bruxelles, că războiul din Ucraina afectează în mod evident economia zonei euro. Activitatea economică suferă ca urmare a creşterii preţului gazelor naturale şi materiilor prime importate, ceea ce alimentează o inflaţie care riscă să dureze.
Guvernatorii marilor bănci centrale nu servesc ceai de tei: Reuniune pe fondul exploziei inflaţiei. Tonul discuțiilor riscă să fie unul grav
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

21
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
21

390
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
390

30
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
30

19
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
19

18
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
18

49
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
49

48
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
48

118
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
118

110
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
110

61
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
61

130
Prețul petrolului Brent a scăzut a aproximativ 100 de dolari pe baril
130

3.313
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.313

81
Cum arată factura pentru UE după 30 de zile de război în Iran
81
















Comentează