Sorin Grindeanu a lansat miercuri un sondaj pe canalul său de Facebook Messenger, unde comunică direct cu urmăritorii, întrebându-i dacă premierul Ilie Bolojan ar trebui demis imediat după adoptarea bugetului de stat.
Mișcarea liderului social-democrat vine la scurt timp după ce premierul a respins public acuzațiile PSD privind blocarea negocierilor pentru bugetul pe anul 2026 și a susținut că mesajul transmis de partid este „în contradicție totală cu realitatea”.
Sondajul lansat de Grindeanu îi întreabă pe urmăritorii săi dacă premierul ar trebui schimbat după adoptarea bugetului. La momentul publicării informației, peste 800 de persoane votaseră pentru demiterea premierului, în timp ce aproximativ 90 s-au pronunțat împotrivă. Canalul de Messenger al liderului PSD are peste 4.000 de urmăritori și peste jumătate dintre aceștia au răspuns, până la ora publicării acestui material, sondajului, majoritatea fiind de părere că 'DA!', ar trebui demis premierul după aprobarea bugetului.

Schimb dur de replici în Coaliție
Disputa dintre cei doi lideri politici a izbucnit după ședința Coaliției de guvernare dedicată negocierilor privind proiectul bugetului de stat.
Partidul Social Democrat l-a acuzat pe premier că ar fi provocat deliberat un blocaj în negocieri și că ar fi introdus în proiectul de buget prevederi care contravin solicitărilor partidelor din coaliție.
„Prim-ministrul Ilie Bolojan a provocat astăzi un nou blocaj în Coaliția de guvernare în cadrul negocierilor pentru elaborarea bugetului de stat”, se arată în comunicatul PSD.
Social-democrații au susținut că prin această atitudine premierul ar deveni responsabil pentru întârzierea adoptării bugetului și pentru tensiunile apărute în interiorul coaliției.
Replica premierului
Premierul Ilie Bolojan a respins acuzațiile și a afirmat că discuțiile din coaliție s-au desfășurat normal.
„Vă pot informa că astăzi, la ședința de coaliție, ne-am închis în bună regulă. Vă rog să-i întrebați pe ceilalți participanți dacă au fost discuții contradictorii pe aceste propuneri”, a declarat Bolojan.
Șeful Guvernului a susținut că mesajul transmis ulterior de PSD nu reflectă realitatea discuțiilor din coaliție.
„Acest comunicat este ulterior acestei întâlniri. Întâlnirea a fost de dimineață, a fost în bună regulă (…) El este în contradicție în totalitate cu ceea ce s-a întâmplat astăzi și cu realitatea”, a spus premierul.
Bolojan a subliniat că adoptarea rapidă a bugetului este esențială pentru evitarea unor blocaje administrative și financiare și pentru deblocarea unor plăți publice.






























Comentează