Catedrala din Koln va percepe taxă de intrare pentru turiști

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 05-03-2026 17:24

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Catedrala (Domul) din Koln, celebră în lumea întreagă, va începe să perceapă o taxă de intrare pentru turiştii care doresc să o viziteze, informează DPA.

Fondurile astfel obţinute vor fi utilizate pentru a acoperi costurile în creştere ce vizează mentenanţa, protecţia şi gestionarea catedralei, au anunţat administratorii săi în cursul zilei de joi.

Taxa va fi percepută începând din a doua jumătate a acestui an şi se va aplica pentru vizitele în interiorul uriaş al acestei catedrale din Koln, un oraş din vestul Germaniei.

Catedrala va putea fi în continuare utilizată în regim de gratuitate de către credincioşi. Totuşi, decanul Guido Assmann a dezvăluit că turiştii reprezintă aproximativ 99% din totalul vizitatorilor.

Cuantumul taxei de intrare nu a fost deocamdată anunţat.

Catedrala din Koln, inclusă de UNESCO în patrimoniul mondial, este una dintre cele mai renumite clădiri istorice din Germania. Construcţia sa a început în 1248 şi a continuat timp de mai multe secole, fiind finalizată abia în 1880.

O şedinţă desfăşurată cu uşile închise la începutul acestei săptămâni a abordat chestiunea situaţiei economice a catedralei şi a ajuns la concluzia că costurile tot mai mari de administrare nu mai pot fi acoperite fără introducerea unei taxe de vizitare.

Până acum, accesul în interiorul vast al catedralei s-a făcut întotdeauna în regim de gratuitate, însă anumite taxe au fost deja introduse pentru vizitarea trezoreriei şi pentru a urca pe platformele exterioare de vizionare.

Administratorii catedralei au anunţat un bilanţ contabil negativ pentru al şaselea an consecutiv începând din 2019.

Timp de mulţi ani, situaţia economică a catedralei putea fi compensată din rezerve, însă această opţiune nu mai este acum fezabilă.

"Am ajuns într-o situaţie în care rezervele Catedralei din Koln vor fi epuizate în viitorul previzibil", a explicat administratorul său, Clemens van de Ven.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură7°C
Variabil
România
Vânt0km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri