Militanta suedeză pentru climă Greta Thumberg, care de săptămâna trecută se află la Madrid pentru a participa la cea de-a 25-a Conferinţă a ONU privind schimbările climatice (COP25), va părăsi Spania în următoarele ore şi se va afla vineri la Torino unde va lua parte la o grevă pentru a atrage atenţia asupra crizei climatice, relatează joi EFE potrivit Agerpres.
Adolescenta suedeză, aleasă "Persoana Anului 2019" de revista Time, a anunţat pe contul său de Twitter că vineri va face o oprire la Torino, la întoarcerea ei acasă, în Suedia.
"Vreau să mă alătur grevei pentru climă de la Torino, Italia, în drum spre casă. Ne vedem în Piazza Castello", a scris ea, fără să precizeze însă ce mijloc de transport a ales pentru a se deplasa.
Greta Thunberg, care vinerea trecută a participat la Marşul pentru Climă de la Madrid, a ajuns la Lisabona la începutul săptămânii trecute după o traversare de 21 de zile a Oceanului Atlantic la bordul unui catamaran, ca urmare a refuzului său de a călători cu avionul pe care îl consideră un mijloc de transport ce poluează mediul.
Zilele aceasta, ea a avut mai multe intervenţii la COP25 de la Madrid, dintre care ultima în faţa plenului conferinţei, în care a subliniat că, în lupta împotriva crizei climatice, speranţa nu vine din partea guvernelor, ci a cetăţenilor
Greta Thunberg va participa vineri la un protest în favoarea climei la Torino
Explorează subiectul
Articole Similare

3
A treia rundă de negocieri de la Geneva dintre Ucraina şi Rusia a durat opt ore
3

262
Europa își lovește singură sancțiunile: Dronele Rusiei, care lovesc Ucraina, sunt alimentate cu tehnologie europeană (Investigație)
262

17
Viktor Orban: Ungaria ar putea folosi rezervele de petrol din cauza Ucrainei
17

25
Președintele turc Erdogan îl trimite pe ministrul de externe în locul său la reuniunea 'Consiliului de Pace' de la Washington
25

59
Spania: Poliția a arestat un tănăr de 20 de ani care rezerva camere de lux cu un cent
59

25
Israelul întărește securitatea în timpul lunii sfinte musulmane a Ramadanului
25

5.355
Bubuie un conflict de mare amploare în Europa: Ucraina provoacă deliberat Ungaria și Slovacia. Viktor Orban a sistat imediat transporturile cărte Kiev
5.355

21
Record în Franţa: Țara a înregistrat 35 de zile ploioase consecutive
21

16
Merz s-a pronunțat în favoarea unei interziceri a accesului minorilor pe reţele de socializare în Germania
16

2.791
Israelul se pregătește de război - Un atac asupra Iranului este aproape iminent: SUA vor opri ambițiile Iranului de a dezvolta arme nucleare „într-un fel sau altul”
2.791

72
Altfel de politică la Washington - Legăturile lui Marco Rubio cu nepotul lui Raul Castro
72

50
Umbrela nucleară europeană - Oferta Germaniei după Conferința de la Munchen
50

1.445
Friedrich Merz refuză categoric să mai crească taxele în Germania: Lămâia a fost stoarsă aproape complet
1.445
















Comentează