Casa italiană Giorgio Armani a avut onoarea de a încheia duminică parada marilor firme la Săptămâna Modei de la Milano, cu o colecţie avangardistă în culori strălucitoare şi suave precum albastrul sau violetul la ţinutele pentru viitorul sezon primăvară/vară 2019, relatează EFE preluată de Agerpres.
Firma fondată în 1975 la Milano s-a delimitat aproape complet de negrul atât de caracteristic colecţiilor sale, optând pentru griul metalizat, rozul pal sau albastrul marin.
Eleganţa, care este semn de identitate al designerului italian, a putut fi admirată la costumele pantalon largi şi jachetele închise până sus cu nasturi şi purtate fără cămaşă în nuanţe metalizate şi vişiniu vibrant; dar şi la pantalonii cu transparenţe şi la vestele foarte decoltate, purtate de asemenea fără cămaşă.
Colecţia Armani s-a evidenţiat şi prin rochiile de voal vaporoase şi transparente, purtate pe sub pardesie ample cu glugă jachetele cu imprimeuri florale, dar şi pentru pliseurile şi rochiile cu transparenţe de inspiraţie romantică. Transparenţele s-au remarcat şi la fustele-pantaloni foarte largi, la rochiile cu bretele foarte fine, la fustele din tul şi la cămăşile lejere şi comode.
Giorgio Armani a mizat pentru rochiile de seară pe decolteurile "barcă" lăsând umerii la vedere, fustele clopot cu volane, cămăşile închise cu fermoar şi mânecile brodate şi compleurile formate din cămăşi fără mâneci şi pantaloni foarte largi din vinil translucid.
Ca accesorii au fost preferate colierele şi cerceii 'maxi', alături de ochelarii de soare cu rame tip schior, pălării ornate cu tul şi genţile din piele de şarpe în tonuri pastelate.
În ce priveşte încălţămintea au defilat pantofi cu tocuri şi vârful ascuţit, alături de sandale cu breteluţe şi toc; cizme de ploaie, transparente lăsând piciorul la vedere, şi pantofii cu talpă joasă tip mocasin.
Armani a surprins astfel publicul după ce de-a lungul săptămânii au defilat nume mari precum Prada, Versace, Fendi, Emporio Armani sau Moschino.
Giorgio Armani este obişnuit să încheie în stil mare podiumul lombard, punând capăt defilărilor marilor case de modă în această Săptămâna a Modei de la Milano care se încheie oficial luni, cu colecţiile a trei firme defilând în premieră: Ultrachic, Chika Kisada şi Atsushi Nakashima.
Giorgio Armani încheie parada marilor case de modă din Europa la Săptămâna Modei de la Milano
Articole Similare

290
Redacția stiripesurse.ro vă urează un An Nou fericit!
290

79
Jacqueline de Ribes, stilista apreciată la nivel internațional, a încetat din viață la 96 de ani
79

51
Cum a spus lumea 'la revedere' anului 2025: artificii, tradiții nebune și băi în apă înghețată
51

52
Circulația feroviară către Machu Picchu, reluată în urma unui accident mortal
52

431
Întrebările pe care să ți le pui la final de an. O privire asupra anului trecut pentru un început mai bun
431

34
Cel mai recent album Astérix, succes răsunător în Franţa: peste 1,65 milioane de exemplare vândute
34

76
Mesaj de îngrijorare transmis de Papa Leon al XIV-lea înainte de 2026
76

71
Regina Camilla a fost agresată în adolescenţă de un bărbat, într-un tren
71

9.717
Mesajele cu care nu vei da greș în noaptea de Revelion: De la urări sincere la glume savuroase
9.717

25
Un tablou Picasso de peste un milioan de euro poate fi câștigat cu doar 100 de euro
25

14.792
Sfârșitul unei ere: Un post TV care a marcat generații se închide astăzi
14.792

38
Adrian Titieni este noul manager interimar al Teatrului Național București
38

285
Mel Gibson şi partenera sa, scenarista Rosalind Ross s-au despărţit după nouă ani de relaţie
285

















Comentează