Gigi Becali a povestit că a purtat o conversație, de curând, cu ChatGPT, dar s-a înfuriat cumplit după ce Inteligența Artificială l-a înfruntat și i-a dat tot felul de răspunsuri la care nu se aștepta.
Omul de afaceri a avut, de curând, un dialog virtual cu ChatGPT. A fost uimit când a văzut că robotul a avut "curaj" să-i răspundă. Imediat l-a chemat pe Ionuț Luțu în ajutor și i-a ordonat să-i scotă AI de pe telefonul personal, dar a aflat că așa ceva nu este posibil.
Dialog incredibil între Becali și ChatGPT
„I-am zis lui Luțu: ‘bă, scoate de pe telefon (n.r. Inteligența Artificială). A zis: ‘nu pot să o scot. Nu se poate’. Și atunci, ce am apăsat eu, ce am întrebat pe Inteligența Artificială: ‘Bă, tu ești cel mai mare mincinos!’. I-am scris eu. El zice: ‘De ce jignești? Eu sunt cel mai bun, eu vreau să te ajut și tu mă faci mincinos!’. Când am văzut ce-mi spune am zis: ‘ia uite, bă (…) bă, tu ești satana! i-am zis. ‘Draci ești!’. Iar el (n.r AI-ul) ‘Chiar nu ți-e rușine să jignești așa?’. Pe urmă am zis, bă, să știi că nu e de jucat cu ăsta. Nu trebuie prea mult cu el discutat, că el știe prea multe. ‘Băi mincinosule’, din când în când îi mai zic, ‘băi mincinosule care ești’”, a povestit Gigi Becali, la Fanatik.
Gigi Becali avertizează
Gigi Becali crede că în acest moment Inteligența Artificială este benefică ajutând oamenii. Totuși, în viitor, oamenii o să ajungă să nu mai aibă încredere în oameni și o să apeleze din ce în ce mai mult în AI, ceea ce nu este bine, spune latifundiarul din Pipera.
„Orice chestiune de știință ne ajută. Acest chat GPT e foarte bun, dar dacă îl folosim spre folosul nostru. Când nu știu ceva, apăs, spune-mi. Dar așa, dacă stau toată ziua pe el și nu îmi mai pun minte la contribuție deloc, mă fac mașină, aia nu e bine. Deci e bine ca la el să apelezi când ai nevoie de o informație pe care tu nu o știi. Adică asta înseamnă folosirea lucrului cu bună credință.
(…) Peste vreo 30-40 de ani lumea o să aibă mare încredere în el decât în om. Și așa se spune deja că e mai deștept el (n.r. AI-ul) decât omul. Păi nu poate să fie mai deștept decât cel care l-a făcut”, a mai spus Becali.





























Comentează