Un grup de gherilă columbian acuzat de guvern că este responsabil pentru explozia unei maşini-capcană săptămâna trecută a declarat că atacul a fost legitim, dar nu a spus explicit că l-a comis, informează luni dpa preluată de Agerpres.
Armata de Eliberare Naţională (ELN) a declarat luni într-un comunicat că şcoala de poliţie vizată de explozie este o facilitate militară şi cadeţii săi au fost instruiţi să lupte împotriva insurgenţei.
Atacul a fost, prin urmare, acceptabil în vremuri de război, potrivit comunicatului.
Explozia maşinii-capcană joi la Academia de Poliţie din Bogota a ucis 21 de persoane, în timp ce alte zeci au fost rănite.
Guvernul a acuzat pentru atac rebelii de stânga. Preşedintele columbian Ivan Duque a anunţat vineri o campanie împotriva ELN şi a cerut Cubei să aresteze 10 dintre membrii săi aflaţi în această ţară pentru negocieri.
În comunicatul său, ELN arată înapoi cu degetul spre guvern, acuzându-l că se foloseşte de un armistiţiu de Anul Nou pentru a ataca poziţiile insurgenţilor.
ELN este ultimul grup de gherilă oficial din Columbia şi se estimează că are 1.500 de combatanţi.
Fostul preşedintele Juan Manuel Santos, care a iniţiat discuţii de pace cu ELN, a fost una dintre figurile principale care s-au alăturat miilor de persoane la un marş duminică pe străzile din Bogota, pentru a denunţa terorismul şi violenţă.
Gherila columbiană ELN susţine că atacul de la Academia de Poliţie a fost o ţintă legitimă
București
8°C
Articole Similare

1.325
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
1.325

14
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
14

2.168
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
2.168

2.137
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.137

99
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
99

36
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
36

50
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
50

4.553
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.553

41
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
41

125
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
125

62
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
62

3.548
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.548

776
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
776
















Comentează