Guvernul german analizează posibilitatea restricţionării exporturilor de substanţe chimice, care sunt utilizate la producţia de semiconductori, spre China, în cadrul eforturilor Berlinului de a-şi reduce expunerea economică pe superputerea asiatică, informează Bloomberg citând surse din apropierea acestui dosar.
Propunerea face parte dintr-un pachet de măsuri pe care Guvernul condus de cancelarul Olaf Scholz îl analizează pentru a reduce accesul Chinei la bunurile şi serviciile necesare pentru producţia de semiconductori avansaţi, susţin sursele. Cu toate acestea, discuţiile sunt într-un stadiu preliminar şi oficialii care iar parte la aceste discuţii sunt conştienţi că o restricţionare a exporturilor ar putea prejudicia legăturile economice cu Beijingul, precizează sursele.
Merck KGaA şi BASF, două mari companii germane din sectorul chimiei, ar urma să fie puternic afectate dacă va fi implementat un control al exporturilor. Ca reacţie la ştirea Bloomberg, cotaţia acţiunilor BASF a scăzut cu 4,3% la Bursa de la Frankfurt, conform Agerpres.
Cea mai rapidă şi mai practică modalitate pentru a implementa un control al exporturilor ar fi punerea bunurilor şi serviciilor respective pe lista produselor cu dublă utilizare, susţine una dintre sursele consultate de Bloomberg, adăugând că alte abordări via tratate internaţionale ar dura prea mult. Obiectivul listelor de produse cu dublă utilizare, civilă şi militară, este acela de a preveni producţia de armament.
Dacă Germania va decide să meargă pe varianta restricţionării exporturilor cel mai probabil va urma exemplul ţărilor partenere care au luat măsuri vizând oprirea accesului Chinei la anumite livrări necesare pentru producţia de semiconductori. De exemplu, luna trecută, Guvernul Ţărilor de Jos a fost de acord să se alăture eforturilor SUA de a limita exporturile de tehnologie pentru cipuri către China. Noile măsuri vor diminua exporturile de produse de litografie ale companiei ASML Holding şi se vor adăuga restricţiilor care există deja pentru cele mai moderne maşini de litografie, care sunt vitale pentru producţia celor mai avansate cipuri.
Germania este hotărâtă să îşi reducă dependenţa de China, în condiţiile în care Berlinul are încă dificultăţi de pe urma supra-dependenţei de Rusia pentru energie. Cancelarul Olaf Scholz este împotriva unei decuplări economice bruşte de China şi, în schimb, militează pentru o politică de reducere a riscurilor ceea ce înseamnă diminuarea expunerii Germaniei faţă de piaţa chineză în următorii ani.
Germania analizează posibilitatea restricționării exporturilor de substanțe chimice pentru semiconductori spre China
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3.058
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.058

2.662
Florin Manole face anunțul momentului: 2,8 milioane de pensionari primesc 1.000 de lei de la Guvern
2.662

34
Vacanțele s-ar putea scumpi: analistul eToro Bogdan Maioreanu avertizează asupra impactului creșterii prețului petrolului
34

8.679
România va adopta euro, anunță guvernatorul BNR: următorul proiect de țară după OCDE
8.679

32
OPIA – Organizația Patronală Industria de Apărare: 22 de ani de NATO au repoziționat România ca actor strategic pe flancul estic al Europei
32

31
CFR Călători, suplimentare de Paște: mai multe vagoane pe rutele aglomerate din țară
31

61
Consiliul Concurenței aprobă achiziția Cargus de către SAMEDAY
61

384
Unități de elită militare și din domeniul siguranței naționale din Europa se bazează pe armele de foc produse de Česká zbrojovka
384

64
Avertisment dur din industrie: transportul feroviar, dezavantajat fiscal în România în fața rutierului
64

2.356
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.356

2.141
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
2.141

127
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
127

1.747
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.747
















Comentează