Gazele naturale, cartofii şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri.
În intervalul aprilie 2021 - aprilie 2022, preţurile la gaze naturale au urcat cu 85,27%, la cartofi cu 41,84% şi la uleiul comestibil cu 38,19%, informează Agerpres.
La capitolul mărfuri alimentare, în afară de cartofi şi ulei, creşteri mari au mai fost înregistrate la făină (plus 26,70%) şi mălai (plus 28,12%).
Comparativ cu luna anterioară, uleiul s-a scumpit cu 5,60%, iar cartofii cu 4,03%.
În aprilie 2022, faţă de martie 2022, există şi produse care s-au ieftinit: fasole boabe şi alte leguminoase cu 0,25% şi citricele şi alte fructe meridionale, cu 0,38%. Per total, comparativ cu martie 2022, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat în aprilie, în medie cu 2,56%.
La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an, creşteri mari au fost consemnate, în afară de gaze naturale, la combustibili, 35,69%, la energia termică (22,98%) şi la energia electrică (18,82%).
Faţă de luna anterioară, gazele s-au scumpit în aprilie 2022 cu 26,47%, energia electrică cu 28,65%, iar combustibilii şi energia termică s-au scumpit cu 1,65%.
În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri anuale au fost consemnate la cele de transport aerian (19,38%), poştale (17,50%) şi la cele de apă, canal, salubritate (17,78%), precum şi alte servicii (11,45%). Faţă de luna anterioară, serviciile de transport aerian s-au scumpit cu 7,37%. Serviciile de telecomunicaţii s-au ieftinit cu 0,08%.
În ceea ce priveşte preţurile la energia electrică şi la gazele naturale, INS explică faptul că "s-au luat în considerare prevederile OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023".
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, de la 10,15% în martie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, cele alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Gazele naturale s-au scumpit cu 85%, în ultimul an: a bubuit prețul cartofilor și uleiului
Explorează subiectul
Articole Similare

67
Se schimbă direcția în Europa, din cauza politicilor lui Donald Trump: Inclusiv puternicii oameni de la Londra își caută altenativele
67

3.473
Încă un brand românesc se vinde! Consiliul Concurenței impune reguli draconice pentru cumpărarea magazinelor La Cocoș
3.473

55
UE cedează presiunilor internaționale: Regulile de sustenabilitate pentru firme au fost simplificate
55

54
ANOFM organizează cursuri de formare profesională în martie
54

24
Accesa și MediaMarktSaturn, premiate la nivel european pentru o soluție AI care schimbă experiența clienților
24

36
A doua grevă națională într-o lună: Transportul public din Germania, blocat în weekend
36

4.803
Fraudă uriașă: Peste 81.000 de cupoane pentru pensionari, transformate în bani publici
4.803

1.806
O decizie temporară cu efecte permanente? Taxele de 15% ale lui Trump au intrat în vigoare
1.806

33
Ministerul Finanţelor a atras 129,5 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni
33

3.255
Modelul second-hand cu cei mai mulți kilometri 'dați înapoi'. Procente alarmante și diferențe uriașe la odometru
3.255

63
Leul s-a apreciat în raport cu euro, dar a scăzut faţă de dolarul american
63

343
Curs valutar, 24 februarie
343

4.656
S-a făcut tranzacția începutului de an: Un gigant se extinde și cumpără direct concurența pentru aproape 8 miliarde de dolari
4.656
















Comentează