Fostul mijlocaş al echipei Real Madrid şi al naţionalei Argentinei, Fernando Gago, a fost numit antrenor principal al formaţiei Racing Club, cu un contract de 14 luni, a anunţat joi clubul argentinian din Primera Division, conform agerpres.
Gago (35 ani) îl înlocuieşte pe Claudio Ubeda, care fusese numit interimar după plecarea lui Juan Antonio Pizzi în august.
''Voi încerca să fac ca echipa să joace un fotbal atractiv, vom lupta timp de 90 de minute, ne dorim cât mai multe succese'', a spus Gago. ''Jucătorii îmi cunosc stilul, vreau să dominăm, să avem intensitate în meci, să fim agresivi, să arătăm la fiecare partidă că vrem victoria'', a adăugat el.
Singura experienţă anterioară ca tehnician a lui Gago a fost o perioadă de trei luni la Aldosivi, care s-a încheiat în septembrie, după o serie de şapte înfrângeri.
Ca jucător, Gago a avut 61 de selecţii la prima reprezentativă a Argentinei, fiind un component de bază al echipei care a ajuns în finala CM 2014 din Brazilia.
El s-a retras în noiembrie anul trecut, după o serie de accidentări.
Racing este în prezent pe locul 14 (din 26) în Primera Division. Primul meci al lui Gago la conducerea noii sale formaţii va fi la o partidă în deplasare împotriva lui Rosario Central, sâmbătă.
Fost jucător al naționalei Argentinei, Fernando Gago, a fost numit antrenor principal al formaţiei Racing Club
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1
Bianca Andreescu, out de la Charleston
1

18
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
18

30
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
30

76
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
76

13
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
13

60
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
60

78
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
78

113
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
113

41
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
41

2.500
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.500

50
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
50

134
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
134

40
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
40
















Comentează