Oase şi dinţi fosilizaţi cu o vechime de 773.000 de ani dezgropate într-o peşteră din Maroc oferă o înţelegere mai profundă a apariţiei Homo sapiens în Africa, reprezentând rămăşiţele unor oameni arhaici, posibili strămoşi apropiaţi ai speciei noastre, informează miercuri Reuters, potrivit Agerpres.
Cercetătorii au spus că fosilele - mandibule aparţinând a doi adulţi şi unui copil mic, precum şi dinţi, un femur şi câteva vertebre - au fost dezgropate într-o peşteră denumită Grotte a Hominidés, situată într-un sit arheologic din oraşul Casablanca. Peştera pare să fi fost o vizuină pentru prădători, femurul purtând urme de muşcături care sugerează că e posibil ca persoana să fi fost atacată sau devorată de o hienă.
Potrivit cercetătorilor, cea mai potrivită interpretare este că aceste fosile reprezintă o formă evoluată a speciei arhaice Homo erectus, care a apărut în urmă cu circa 1,9 milioane de ani în Africa, după care s-a răspândit în Eurasia.
Oasele şi dinţii prezintă un amestec de caracteristici umane primitive şi mai moderne. Descoperirile furnizează informaţii lipsă despre seria fosilelor descoperite în Africa şi referitoare la o ramură a evoluţiei omenirii - denumită hominini - care a trăit cu un milion până la 600.000 de ani în urmă.
Potrivit cercetătorilor, fosilele ar putea reprezenta o populaţie africană care a trăit cu puţin timp înainte de separarea evolutivă care a condus la apariţia lui Homo sapiens în Africa şi a doi hominini strâns înrudiţi - neanderthalienii şi denisovanii - care au populat teritoriul Eurasiei.
''Aş fi precaut referitor la etichetarea lor drept 'ultimul strămoş comun', dar sunt plauzibil de aproape de populaţiile din care au apărut mai târziu ramura africană - Homo sapiens - şi eurasiaăn - neanderthalienii şi denisovanii'', a spus paleoantropologul Jean-Jacques Hublin, de la College de France din Paris şi Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluţionară din Germania, autorul principal al studiului publicat miercuri în revista Nature.
''Fosilele pun în evidenţă un mozaic de trăsături primitive şi derivate, care corespund diferenţierii evolutive care se producea deja în această perioadă, consolidând în acelaşi timp o profundă moştenire africană pentru linia evolutivă Homo sapiens'', a adăugat Hublin.
Cele mai vechi fosile de Homo sapiens cunoscute, care datează de acum 315.000 ani, au fost descoperite tot în Maroc, la un sit arheologic denumit Jebel Irhoud.
Cunoaşterea vârstei fosilelor din Grotte a Hominidés, pe baza semnăturii magnetice a sedimentelor din jurul fosilelor, i-a ajutat pe cercetători să evalueze modul în care această populaţie se încadrează în arborele genealogic al umanităţii.
''Stabilirea vârstei a fost esenţială pentru interpretarea materialului'', a adăugat Hublin.
Fosilele au fost acoperite de sedimente fine de-a lungul timpului, iar intrarea în peşteră a fost sigilată de o dună, ceea ce a permis conservarea în mod excepţional a rămăşiţelor. Sute de artefacte din piatră, precum şi mii de oase de animale au fost de asemenea descoperite în peşteră.
Fosilele umane din Grotte a Hominidés au aproximativ aceeaşi vârstă ca şi fosilele dintr-un sit denumit Gran Dolina, situat în apropiere de Atapuerca, Spania, şi care reprezintă o specie umană arhaică denumită Homo antecessor. În realitate, aceste fosile au anumite trăsături comune.
''Similarităţile dintre Gran Dolina şi Grotte a Hominidés sunt provocatoare şi pot reflecta conexiuni intermitente în Strâmtoarea Gibraltar, o ipoteză care merită cercetări suplimentare'', a spus Hublin.
Homininii din această perioadă posedă proporţii corporale similare cu ale noastre, dar sunt dotaţi cu creieri mai mici.
Mandibula de copil descoperită în Grotte a Hominidés, aparţinând unui copil cu vârsta de 1-1,5 ani, era completă, în timp ce mandibula unuia dintre adulţi era aproape completă, iar a celuilalt adult era parţială. Una dintre mandibulele de adult era mai robustă decât cealaltă, sugerând că una ar fi provenit de la un bărbat, în timp ce cealaltă provenea de la o femeie. Cea mai mare dintre fosile era femurul de adult.
Aceşti indivizi erau capabili să vâneze animale, dar trăiau pe un teritoriu periculos, iar câteodată deveneau chiar ei vânatul, atacaţi fiind de carnivore de mari dimensiuni şi de hiene ieşite după pradă.
''Doar femurul prezintă dovezi clare în ceea ce priveşte modificări carnivore - urme de muşcături şi de dinţi -, indicând consumul de un carnivor de talie mare. Cu toate acestea, peştera pare să fi fost în principal vizuina unor carnivori, iar homininii o utilizau doar ocazional. Absenţa urmelor de dinţi de pe mandibule nu înseamnă că alte părţi ale corpurilor nu au fost consumate de hiene sau de alte carnivore'', a spus Hublin.
Comentează