Loturile naţionale de judo ale României se confruntă cu un focar de coronavirus, nu mai puţin de 17 sportivi, 16 băieţi şi o fată, fiind depistaţi pozitiv, a declarat, pentru AGERPRES, directorul departamentului internaţional din cadrul Federaţiei Române de Judo.
"Din loturile masculine care se pregătesc la Poiana Braşov, seniori şi tineret, 16 sportivi au fost depistaţi pozitiv şi 3 membri ai staff-ului tehnic. În plus, la Cluj-Napoca, unde se pregăteşte lotul feminin, a fost depistată o sportivă, Elena Stere, care se află în izolare. Nu ştim de unde a apărut, pentru că şi eu sunt confirmat cu COVID, deşi nu am luat legătura cu ei, am lucrat doar de acasă. În plus, la testele de acum două săptămâni, toţi au ieşit negativ", a declarat Eduard Zgorcea.
Toţi membrii loturilor masculine şi feminine au repetat testele la o clinică privată şi se aşteaptă rezultatele, a mai spus oficialul FRJ.
Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, s-a arătat surprins de cazurile apărute în loturile naţionale şi şi-a exprimat îngrijorarea pentru secretarul general al federaţiei, Gheorghe Savu, depistat pozitiv şi care se află internat în spital.
"Situaţia este sub control, nu sunt cazuri grave, dar este surprinzătoare pentru că n-am avut niciun caz în acest an, iar testările au fost regulate începând cu luna mai. Sunt îngrijorat doar legat de secretarul general care are altă vârstă, dar şi el se simte bine, fiind acum internat la Ploieşti. În rest, toată lumea e bine, inclusiv eu care m-am retestat azi-dimineaţă, cu rezultat negativ. Le doresc sănătate tuturor, băieţii noştri sunt puternici, şi vor trece cu bine peste asta, la fel ca şi colegii lor din fotbal! Iar noi toţi să învăţam să administrăm cu calm şi înţelepciune, 'traiul cu COVID-ul'", a scris Guşă pe pagina sa de Facebook.
Printre sportivii depistaţi pozitiv la coronavirus se află şi Marcel Cercea şi Adrian Şulcă, membri de bază ai lotului masculin de judo.
Focar de coronavirus la loturile naţionale de judo ale României - 17 sportivi au fost testați pozitv
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

13
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
13

30
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
30

30
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
30

3.722
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
3.722

92
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
92

191
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
191

122
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
122

93
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
93

49
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
49

38
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
38

2.338
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.338

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.655
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.655
















Comentează