Producătorii de carne de porc şi vită de pe pieţele dezvoltate devin mai vulnerabili la retrogradări de rating, determinate de riscurile climatice, a avertizat vineri agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings, transmite Bloomberg.
Aceste firme se vor confrunta cu o creştere a costurilor, ca urmare a unor politici guvernamentale mai stricte vizând reducerea emisiilor poluante, precum şi în urma introducerii unor noi tehnologii şi a îmbunătăţirilor în managementul bălegarului la fermele de porci, a precizat agenţia de evaluare.
Pentru producătorii de carne de porc, "pieţele emergente sunt semnificativ mai puţin vulnerabile, dată fiind cererea stabilă pentru carne de porc şi amânarea implementării politicilor climatice", susţine Fitch.
La rândul său, industria cărnii de vită este probabil să fie supusă la provocări în pieţele dezvoltate, ca urmare a reducerii cererii odată cu declinul populaţiei, la care se adaugă îngrijorările referitoare la sănătate şi impactul creşterii bovinelor asupra obiectivelor climatice.
De la fermă la furculiţă, sistemele alimentare sunt responsabile pentru aproape o treime din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Creşterea animalelor este o sursă importantă de emisii de gaze cu efect de seră, iar ţările cu venituri mari se numără printre cei mai mari consumatori de carne.
Fitch a calculat că una din cinci companii ar putea fi expusă riscurilor de retrogradare până în 2035, ca rezultat al vulnerabilităţilor care au legătură cu schimbările climatice. În plus, mai mult de jumătate din emitenţii cu un nivel ridicat de risc au în prezent un calificativ din categoria "investment grade" (-recomandat pentru investiţii-nr.), potrivit unui raport al agenţiei de evaluare.
În timp ce producătorii de electricitate în termocentrale pe cărbune, în special cei din afara Asiei, rămân şi ei vulnerabili la riscul de retrogradare, din cauza impactului acţiunilor climatice, perspectivele pentru sectorul gazelor naturale din SUA s-au îmbunătăţit, în special ca urmare a cererii mai mari, expansiunii exporturilor de gaze naturale lichefiate, şi modificării politicilor după invazia rusească din Ucraina.
În ultimii ani, atât S&P Global Ratings cât şi Moody's au lansat avertismente similare cu privire la riscurile de retrogradarea care au legătură cu schimburile climatice, însă aceste avertismente nu s-au tradus neapărat în acţiuni care să afecteze o piaţă a obligaţiunilor estimată la peste 140.000 de miliarde de dolari.
Fitch "nu se aşteaptă să adopte decizii imediate de rating ca urmare a revizuirii estimărilor cu privire la vulnerabilităţile climatice", a precizat agenţia de evaluare într-un comunicat de presă.
Fitch: Producătorii de carne de porc şi vită riscă să fie retrogradaţi, pe fondul agravării riscurilor climatice
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
1

985
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
985

3.429
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.429

2.848
Florin Manole face anunțul momentului: 2,8 milioane de pensionari primesc 1.000 de lei de la Guvern
2.848

35
Vacanțele s-ar putea scumpi: analistul eToro Bogdan Maioreanu avertizează asupra impactului creșterii prețului petrolului
35

8.930
România va adopta euro, anunță guvernatorul BNR: următorul proiect de țară după OCDE
8.930

33
OPIA – Organizația Patronală Industria de Apărare: 22 de ani de NATO au repoziționat România ca actor strategic pe flancul estic al Europei
33

31
CFR Călători, suplimentare de Paște: mai multe vagoane pe rutele aglomerate din țară
31

62
Consiliul Concurenței aprobă achiziția Cargus de către SAMEDAY
62

404
Unități de elită militare și din domeniul siguranței naționale din Europa se bazează pe armele de foc produse de Česká zbrojovka
404

64
Avertisment dur din industrie: transportul feroviar, dezavantajat fiscal în România în fața rutierului
64

2.367
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.367

2.154
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
2.154
















Comentează